Scandalul judecătorilor din Islanda

Islanda a fost condamnată, marţi, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) după desemnarea, ”cu sfidarea evidentă” a normelor de drept, a patru judecători la noua Curte de Apel a ţării, transmit AFP și Agerpres.

Desemnarea validată în 2017 a acestor judecători s-a înscris în cadrul constituirii noii Curţi de Apel a ţării, la 1 ianuarie 2018.

Comitetul însărcinat cu examinarea celor 37 de magistraţi candidaţi a selectat 15 nume, care au fost prezentate ministrului justiţiei islandeze, Sigridur Andersen. Aceasta a înlocuit patru magistraţi cu alţii care figurau între cei 37 de candidaţi iniţiali, dar care nu fuseseră selectaţi de comitet, acesta considerându-i ”mai puţin calificaţi”.

Lista amendată de Sigridur Andersen a fost apoi validată ”în bloc” cu majoritate în cadrul unui vot în parlament, iar apoi de către preşedintele islandez, notează CEDO.

În mai 2018, instanţa de la Strasbourg a fost sesizată asupra acestui caz de un cetăţean islandez în vârstă de 34 de ani, condamnat pentru conducerea automobilului fără permis valabil şi sub influenţa narcoticelor. Nemulţumit de faptul că urma să fie judecat în apel de unul dintre cei patru magistraţi desemnaţi de ministrul justiţiei, el a cerut în zadar recuzarea judecătorului, în faţa justiţiei islandeze, susţinând că numirea respectivului judecător este contrară legii.

În aceste condiţii, el a sesizat CEDO.

În decizia sa, CEDO menţionează că Sigridur Andersen şi parlamentul – care ar fi trebuit, conform legii islandeze, să se pronunţe asupra fiecărui candidat în mod separat şi nu să voteze ”în bloc” lista – au ”încălcat regulile aplicabile în timpul desemnării judecătorilor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Articole relationate

    Categorii populare