Home Analize Scandalul Jamal Khashoggi: Consulul saudit a plecat din Turcia înainte de percheziția...

Scandalul Jamal Khashoggi: Consulul saudit a plecat din Turcia înainte de percheziția la reședința sa

0

Consulul general al Arabiei Saudite la Istanbul a plecat la Riad cu o oră înainte ca poliţia turcă să înceapă o percheziţie la reşedinţa sa, a informat postul TRT, relatează dpa.

Consulul Mohammed al-Otaibi a părăsit Turcia la bordul unui avion de linie la ora 17:00 (14:00 GMT), a informat TRT, adăugând că familia consulului se află încă la Istanbul.

O oră mai târziu, poliţia a intrat în reşedinţa consulului din metropola turcă, acţiune întreprinsă în cadrul investigaţiei privind dispariţia în urmă cu două săptămâni a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.

Echipe de anchetatori turci şi saudiţi au terminat marţi o percheziţie de mai multe ore la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul şi au luat probe de sol din grădină, potrivit presei turce.

Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, un critic al puterii de la Riad şi editorialist la publicaţia The Washington Post, nu a mai dat niciun semn de viaţă de când a intrat în consulatul ţării sale din Istanbul, pe 2 octombrie, pentru demersuri administrative în vederea căsătoriei sale viitoare cu o femeie cu cetăţenie turcă.

Ad

Exit mobile version