spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăExterneScandalul Israel-SUA/ Fost consilier prezidențial: Va urma o perioadă cinică, popoare întregi...

Scandalul Israel-SUA/ Fost consilier prezidențial: Va urma o perioadă cinică, popoare întregi vor fi lăsate în voia sorţii

-

Premierul israelian Benjamin Netanyahu critică dur discursul şefului diplomaţiei americane, John Kerry, care pledează pentru soluţia cu două state, ca răspuns la conflictul israeliano-palestinian. Netanyahu denunţă un discurs părtinitor împotriva ţării sale şi acuză, în termeni la fel de vehemenţi, rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU, de condamnare a  politicii israeliene de colonizare. De partea cealaltă, John Kerry insistă că Statele Unite nu şi-au exercitat dreptul de veto la Naţiunile Unite pentru că rezoluţia e în acord cu principiile democratice american, relatează RFI. 

- Reclama -

Benjamin Netanyahu susţine că John Kerry s-ar fi referit obsesiv în discursul său la colonii şi că nu ar fi atins adevărata problemă. “John Kerry abia a evocat rădăcina conflictului, și anume opoziția palestiniană la un stat evreu, indiferent de granițele sale”  – a declarat premierul israelian.

- Advertisement -

La rândul său, şeful diplomaţiei americane rămâne ferm pe poziţii, după ce ţara sa nu şi-a exercitat dreptul de veto şi a permis astfel rezoluţiei ONU de condamnare a politicii israeliene de colonizare să treacă. John Kerry precizează că rezoluţia este în acord cu valorile democratice americane şi pledează pentru soluţia a două state, mai ales că şansele de pace ar fi din ce în ce mai firave.“(…) soluţia cu două state este acum în pericol grav”, a avertizat oficialul american.

Dacă alegerea este un stat, Israelul poate fi fie evreiesc, fie democratic, nu poate fi ambele şi nu va avea parte niciodată cu adevărat de pace”, mai spune John Kerry. Dincolo de contrele de ultim moment, la capătul unei administraţii Obama care a avut o relaţie presărată cu dispute cu Israelul, e clar că rezoluţia ONU nu va produce mari efecte în teren. Mai ales că preşedintele ales Donald Trump a transmis deja un mesaj de susţinere totală pentru Israel, inclusiv la Naţiunile Unite. Lucrurile se vor schimba după 20 ianuarie, a promis Trump.

- Advertisement -

Iulian Fota: Marile puteri îşi vor urmări propriile interese. Popoare întregi vor fi lăsate în voia sorţii

Disputa dintre administraţia Obama şi premierul Netanyahu este cu atât mai îngrijorătoare, cu cât arată o dată în plus fracturi în interiroul lumii occidentale, crede Iulian Fota, fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate şi actual director al Colegiului Naţional de Informaţii. Va urma o perioadă cinică, în care marile puteri îşi vor urmări propriile interese, în dauna asipraţiilor de pace ale unor popoare, crede Iulian Fota:

Nu se poate găsi o soluţie de pace fără participarea Israelului. Ori când vine vorba de Europa, Israelul are o anumită neîncredere. În plus, Uniunea Europeană nu are resurse de putere necesare, vezi putere militară. De aceea, în acest moment, Orientul Mijlociu pare să devină din ce în ce mai mult o chestiune între state neoccidentale. Pe domnul Trump nu-l văd implicându-se în rezolvarea problemei din Orientul Mijlociu. Îl văd  numai garantând securitatea Israelului Iar de-aici încolo celelalte dosare vor fi rezolvate cred ad-hoc, de la caz la caz. Fiecare va încerca să-şi limiteze jocul la obiective de interes direct propriu, lăsând spaţii, ţări, popoare, oarecum în voia sorţii. Astea-s vremurile. Putem acuza unele  state sau unele entităţi, apropo de Uniunea Europeană, de egoism. Dar cine n-ar face la fel? Ştiţi cum e…milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img