Scandalul interceptărilor pe Telegram, Signal, WhatsApp: Mai bine vând afacerea și îi las pe americani să facă profituri, ca de obicei

Antreprenorii atrag atenția cu privire la cadrul de aplicabilitate al proiectului de lege care prevede, printre altele, interceptarea unor comunicații, adoptat de Guvernul Cîțu în ultima ședință în care a mai putut aviza acte cu putere de lege, înainte de demiterea sa prin moțiune de cenzură, transmite Profit.ro.

Ovidiu Toma, CEO-ul CryptoDATA, companie românească ce activează în domenii precum securitatea cibernetică, telecomunicații criptate și inteligența artificială pentru a oferi soluții IT cu ajutorul tehnologiei Blockchain, explică problemele aduse de prevederea „strecurată” în lege. „Legiuitorul trebuie să clarifice această lege. Legislația ar trebui gândită în concordanță cu posibilitățile tehnologice. Nu se specifică nicăieri ce se întâmplă cu operatorii care nu au sediul fiscal în România. Telegram, Signal, WhatsApp nu sunt societăți românești. Nu poți să-l notifici pe american, pentru că nu cred că ai autoritate ca și instituție. O lege ambiguă nu ajută foarte mult. Sper că, atunci când va fi publicată în Monitorul Oficial, va avea un cadru destul de bine definit și niște norme de aplicare bine definite astfel încât noi, cei din domeniu, să putem să aplicăm”, spune, la PROFIT NEWS TV, Ovidiu Toma.

„Sunt de acord să respectăm legile și să colaborăm cu instituțiile statului. Dar nu poți să-mi schimbi direcția de afaceri pentru că s-a schimbat cadrul legal. Mai bine mă mut din țară. Mai bine vând afacerea și îi las pe americani să facă profituri, ca de obicei. Știm cu totii că s-a întâmplat de foarte multe ori. Te apuci de o afacere, ți se închid ușile din punct de vedere legislativ și atunci mai bine o vinzi și lași americanii să facă bani în direcția asta”, mai spune CEO-ul CryptoDATA, care a aflat de acest proiect de lege din presă.

Potrivit proiectului de lege, aflat în dezbatere în Parlament, furnizorii de internet, respectiv de servicii de găzduire electronică cu resurse IP, și furnizorii de serviciu de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, precum WhatsApp, Facebook, Skype, Signal, Wire, Telegram, vor fi obligați să permită organelor de aplicare a legii și celor cu atribuții în domeniul securității naționale punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică, respectiv de interceptare a comunicațiilor utilizatorilor acestor servicii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Teheran: Ucraina e o „țintă legitimă” datorită ajutorului dat Israelului

    Teritoriul Ucrainei a devenit o țintă legitimă pentru Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare