Scandalul fraudării alegerilor în Bulgaria: La Sofia în cartierele de romi, la Nesebar primarul care a cumpărat voturi a depus jurământul în cătușe

Candidata independentă pentru postul de primar al Sofiei, Maia Manolova, sprijinită de PSB (socialiștii bulgari(, a depus o cerere de anulare a alegerilor, transmite Radio Europa Liberă.

La depunerea cererii de anulare, fostul avocat al poporului a declarat că fraudele și neregulile electorale sunt grupate în 14 dosare. Este vorbă de nereguli cu listele de alegători, cu protocoalele de la secții, numărarea buletinelor de vot și organizarea procesului electoral.

În 900 de secții protocoalele conțin greșeli, au fost rescrise sau redactate. Într-un mod paradoxal protocoalele din secțiile în cartierele de romi sunt fără greșeli. Manolova a declarat că aceasta se datorează completării acestora cu buletine dinainte completate.

Există documente necompletate sau nesemnate, cu numere de tipar diferite. Numărul buletinelor nule a crescut într-un mod inexplicabil de 7 ori în turul doi, în care procesul electoral este mult mai simplu.

Între cele două ture numărul alegătorilor în capitală a fost modificat cu 100 000. Aceasta se explică printr-o greșeală. În liste au fost incluse 6700 de cetățeni din UE cu drept de vot dar conform administrației municipale numărul acestora este de numai 44.

Procesul electoral a fost grav afectat de anunțarea rezultatelor parțiale din sondaje ora de oră în cele două zile ale scrutinului. Organele de drept abilitate și procuratura nu au reacționat la cele peste 40 de plângeri și avertismente depuse. Este vorbă de sute de fraude din partea mașinii electorale a partidului GHERB, a spus Manolova. Ea a cerut urgentarea introducerii votului cu mașina electronică.

„Să depună ce-și dorește. Și eu cer anularea ultimelor alegeri prezidențiale dar mandatul președintelui Rumen Radev este pe sfârșite. Construim Bulgaria așa cum doresc cetățenii”, a fost comentariul primului ministru Borisov la întrebările ziariștilor.

Opoziția a cerut și anularea alegerilor de primari în 4 sectoare ale capitalei, la Șumen, Lovec și alte câteva orașe evocând numărul mare de buletine nule (peste 15%), cumpărarea de voturi, falsificarea de protocoale etc.

La Nesebar, în componența căruia intră cea mai mare stațiune de pe litoralul bulgar, Slancev Breag, au avut loc proteste în sprijinul primarul ales cu mare majoritate. El a depus jurământul în cătușe, fiind anchetat pentru cumpărare de voturi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare