Patru procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), împreună cu un ofiţer de la Poliţia Capitalei, se aflau în localul din Centrul Vechi, unde s-ar fi desfăşurat o petrecere privată, însă fără a avea vreo legătură cu ceilalţi clienţi, magistraţii fiind legitimaţi de poliţişti fără a li se comunica aplicarea vreunei sancţiuni contravenţionale, informează un comunicat transmis, sâmbătă, de PTB.
Precizările vin în contextul în care 27 de persoane, printre care una care trebuia să fie carantinată şi un ofiţer cu funcţie de conducere din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au fost depistate, vineri, în spaţiul închis al unui restaurant din Centrul Vechi al Capitalei.
„Ţinând seama că modalitatea de prezentare a acestor informaţii este de natură să afecteze imaginea instituţiei noastre, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări: Atât în seara zilei de 22.01.2021, cât şi în cursul zilei de astăzi, s-a acreditat public ideea că la un local din centrul municipiul Bucureşti a fost organizată o petrecere privată unde ar fi participat mai mulţi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, alături de ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei şi de alte persoane, dintre care una carantinată. În urma verificărilor efectuate la nivelul unităţii noastre a rezultat că, în realitate, patru procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti se aflau în localul din Centrul Vechi al municipiului Bucureşti, împreună cu un ofiţer din cadrul Poliţiei Capitalei, fără a avea vreo legătură cu ceilalţi clienţi ai localului, spaţiul respectiv fiind deschis publicului în acel moment”, se arată în comunicatul PTB.
Potrivit sursei citate, în aceste împrejurări, în jurul orelor 19,00, aceştia au fost legitimaţi de către lucrători din cadrul Poliţiei Sectorului 3, care efectuau un control la acel local, fără a li se comunica la momentul respectiv aplicarea vreunei sancţiuni contravenţionale. Verificările i-au vizat şi pe ceilalţi clienţi aflaţi în locaţie la momentul respectiv.
La scurt timp, în spaţiul public au fost prezentate informaţii ce conţineau date cu caracter personal şi imagini cu conţinut selectiv de la acţiunea poliţiei, ştirile având totodată la bază un comunicat indicat a fi emis de către Poliţia Capitalei, transmite PTB.