Scandalul comisarului francez prins cu angajări fictive ca și Liviu Dragnea: Va primi controlul industriei de apărare și spațiului. A luat bani de la un think-tank american

Comisia Europeană (CE) care-şi începe activitatea pe 1 noiembrie va avea în cadrul ei o nouă direcţie generală însărcinată cu industria de apărare şi spaţiul, o încercare a viitoarei şefe a executivului comunitar Ursula von der Leyen de a opri declinul influenţei Uniunii Europene, în timp ce SUA exercită tot mai multe presiuni ca Europa să facă mai mult pentru propria ei securitate, relatează marţi agenţia Reuters citată de Agerpres.

Această nouă structură se va afla în subordinea comisarului european desemnat din partea Franţei, Sylvie Goulard, susţinută de preşedintele Emmanuel Macron (de asemenea un susţinător al ideii de apărare europeană), care a mai primit în viitoarea Comisie Europeană şi un vast portofoliu economic, deşi ea este investigată de justiţia franceză şi de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) într-un dosar de angajări fictive la cabinetul ei de eurodeputat, notează AFP.

O investigaţie separată în acest caz desfăşurată de Parlamentul European a fost închisă săptămâna trecută de această instituţie, după ce Sylvie Goulard i-a rambursat un posibil prejudiciu de 45.000 de euro, PE estimând că a fost vorba despre nereguli ”minore”.

Viitoarea preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a anunţat marţi componenţa Colegiului Comisarilor, a descris-o pe Sylvie Goulard drept ”o europeană pasionată şi convinsă”. ”Există prezumţia de nevinovăţie (…) OLAF este independent. Trebuie să-şi termine ancheta şi vom asculta opinia sa”, a răspuns viitoarea preşedintă a Comisiei Europene la o întrebare adresată de AFP.

Pe lângă acest caz, Sylvie Goulard ar putea fi pusă în dificultate la audierile din Parlamentul European şi de activitatea pe care a desfăşurat-o timp de trei ani pentru un think-tank american, Institutul Berggruen, de la care a încasat peste 10.000 de euro pe lună în timp ce era de asemenea eurodeputat.

În viitoarea Comisie Europeană ea se va ocupa de politica industrială europeană şi de pieţele publice, iar ca şefă a noii direcţii generale create va gestiona cele 13 miliarde de euro alocate Fondului European pentru Apărare şi bugetul destinat politicii spaţiale. Acest fond de apărare, ce ar putea fi suplimentat de guvernele statelor UE, va fi destinat în principal finanţării dezvoltării şi achiziţiei de armament.

Vorbind despre noua direcţie generală pentru industria de apărare şi spaţiu, Ursula von der Leyen a menţionat că ”Uniunea Europeană nu va fi niciodată o alianţă militară (…), dar statelor Uniunii Europene li s-a spus de mai multe ori (…) că achiziţiile în comun pentru forţele lor armate sunt deosebit de importante”. ”NATO va fi mereu apărarea (noastră) colectivă”, a subliniat Ursula von der Leyen.

Deşi ea a oferit puţine detalii despre noua structură din cadrul CE, aceasta se va baza pe acordul militar încheiat în cadrul UE la sfârşitul anului 2017 privind integrarea forţelor armate prin producţia de noi armamente şi desfăşurarea rapidă de trupe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețul litrului de motorină in Germania a ajuns la 2,44 euro

    Prețul litrului de motorină a atins duminică un nou...

    Liberalii din Reșița au transformat Târgul de Paști într-o afacere cu sutiene și chiloți

    Oficialii Primăriei Reșiței au dezvăluit pentru Express de Banat...

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Trump jr vrea să facă afaceri in Srpska

    Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, va...

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Articole relationate

    Categorii populare