de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Scandalul Colțescu și Csaba Asztalos
Pro Sport amintește cum arbitrul de rezervă de la acel meci, Sebastian Colţescu, şi unul dintre asistenţi, Octavian Şovre, au folosit atunci expresiile „ăla negru” şi „negrul ăla” pentru a-l indica centralului Ovidiu Haţegan pe antrenorul secund al formaţiei turce, camerunezul Webo. Jucătorii ambelor echipe au reacţionat, considerând că termenii folosiţi de arbitri români au fost unii rasişti. Meciul de pe „Parc de Princes” s-a oprit şi s-a disputat a doua zi, cu o altă brigadă de arbitri.
Foarte interesant, românul Colțescu a fost absolvit de vină de către străini, dar incriminat sever de foruri românești.
Președintele CNCD își exprima, totodată, încrederea că vor exista sancțiuni:
Încă și mai și, într-o postare de pe contul său de Facebook, Asztalos dădea de pămînt chiar și cu cei care ”minimalizau” efectele gestului lui Colțescu: „Pentru cei care se grăbesc să spună că nu avem nici o problemă de rasism în fotbalul din România. Vă mai aduceți aminte de cazul Wellington – Concordia Chiajna? Sau de scandările împotriva romilor, împotriva maghiarilor(s.n.)… ?”.
Sub conducerea lui Asztalos – suspect de lungă, acesta fiind în Colegiul Director din 2002 – din păcate, CNCD s-a transformat într-o veritabilă poliție orweliană a gîndirii, cea mai recentă ispravă fiind sancționarea aberantă a deputatului Iulian Bulai pentru considerații asupra personajelor biblice. Uitînd că CNCD are competențe strict pe discriminare, Asztalos a decretat că ”Textul aduce atingere demnității umane a creștinilor prin crearea unei atmosfere ostile, degradante și umilitoare la adresa acestora”.
Nu e prima oară cînd Azstalos a sărit calul. Acum cîțiva ani, el s-a repezit să decreteze drept discriminări calomniile lui Ludovic Orban la adresa Ralucăi Turcan, dar s-a trezit contrat de restul colegilor, care le-au pus eticheta corectă, iar liberalul nu a fost sancționat. E treaba celor insultați ori calomniați de vorbe neprinicipiale să se apere în justiție, dar cu totul alta e misiunea CNCD.
Orban a pățit-o și cu alt prilej, fiind amendat de CNCD după o afirmație care greu ar fi putut fi suspectată de subiectivism: ”Ținem toate beizadelele plantate de PSD de ALDE şi de celelalte partide, toţi incompetenţii, toţi oamenii luaţi de la coada vacii, toate scroafele suite în copac care populează în momentul de faţă administraţia şi care şi-au bătut joc de adevăraţii funcţionari, care au încercat cu adevărat să facă o carieră în administraţie, bazată pe profesionalism, pe competenţă şi pe criterii obiective”.
Aberantă a fost și sancționarea președintelui Klaus Iohannis pentru afirmatiile referitoare la faptul că psediștii „au vrut să dea Ardealul ungurilor”. De acord că era o zicere exaltată și insultătoare, dar unde era discriminarea? Ori sancționarea lui Călin Popescu Tăriceanu după ce l-a etichetat drept ”fuhrer” pe Iohannis. În schimb, nicio reacție după ce deputatul PNL Ovidiu Raețchi susținea că ar trebui creat un mecanism de interzicere a dreptului de a mai candida în funcții publice pentru „politicienii naziști și rasiști”.
De o gravitate imensă a fost și decizia CNCD de a amenda acum doi ani Asociația Pride România pentru un spectacol de teatru, pe motiv că piesa a defăimat religia ortodoxă. În spectacol, actorii erau pe jumătate îmbrăcați cu haine bisericești și foloseau, drept masă, o icoană.
Asemenea exemple pot continua cu duiumul. CNCD a lăsat impresia, de niște ani buni, că a abandonat munca de teren, una în care ar fi trebuit să vîneze în primul acțiuni discriminatorii concrete, în favoarea unei comode munci de birou, în care vînează doar exprimările neortodoxe găsite prin ziare.
Hot this week
Topics
- #ALEGERIMOLDOVA
- #AtacuriFranta
- #AtacuriGermania
- #BarrosoGoldman Sachs
- #BarrosoGoldmanSachs
- #BlackLivesMatter
- #cannes2018
- #Centenar
- #Elysee2017
- #Euro2016
- #FreeIran
- #IerusalimIsrael
- #Mosul
- #OlimpiadaRio
- #PRESIDENTIELLE
- #protesterestrictii
- #regelemihai
- #ReginaAna
- #tragediebals
- #WhiteHouse2016
- Actualitate
- Agricultura
- Alegeri 2019
- ALEGERI 2020
- alegeri ungaria
- Alin Colesa
- Analize
- Arad
- Armata
- Auto
- Basarabia
- Brașov
- Brexit
- campania electorală pnl satu mare
- Campanie Crin Antonescu
- Campanie Cristian Diaconescu
- campanie electorală alianță dreapta
- campanie electorală euro pnl
- Campanie electorală Locale PNL
- campanie electorală pmp
- Campanie electorală PNL Giurgiu
- campanie electorală pnl maramures
- campanie electorală pnl prahova
- campanie electorală pnl teleorman
- Campanie electorală PSD
- campanie electorală psd brasov
- campanie electorală psd bucuresti
- campanie electorală psd caras severin
- campanie electorală psd dâmbovița
- campanie electorală psd gorj
- Campanie electorală PSD Hunedoara
- campanie electorală psd mehedinti
- Campanie electorală PSD Mures
- Campanie electorală PSD-turul 1 prezidențiale
- Campanie parlamentare PNL
- Campanie parlamentare PSD
- campanie parlamentare psd suceava
- Campanie PNL Brașov Alegeri Parlamentare
- Campanie prezidențială PNL
- Caraș Severin
- Cluj
- Comert
- Comunicate
- Constanța
- Controversa Zilei de Andrei Bădin
- Cornel Folescu
- coronavirus
- Cristian Terheș
- Criza migranților
- Criza politică
- Cronavirus
- Cultură
- Dâmbovița
- Daniel Gheba
- Dezvaluiri
- Diasporă
- Dolj
- Economie
- Eugen Pîrvulescu
- Exclusiv
- Externe
- Fapt Divers
- Featured
- Financiar
- Gabriela Horga
- George Simion
- Giurgiu
- Gorj
- Hidro Prahova
- highlight
- Hunedoara
- Iași
- Interviu
- Jaro Robert Marșalic
- Justitie
- Laura Vicol
- Lifestyle
- Locale 2016
- Maramureș
- Marcel Vela
Mai mult
Categorii populare

