Scandalul Codrin Ștefănescu-PSD Timiș: Un PRM-ist nu poate simți social democrația, să vină la Timișoara

Purtătorul de cuvânt al PSD Timiș a aflat de la televizor că a fost dat afară! Codrin Ștefănescu l-a anunțat în direct la Antena 3 pe Lucian Ursulețu că nu mai este membru de partid.

Replica lui Ursulețu a venit pe Facebook. „În 15 iunie am demisionat din funcția de purtător de cuvânt al PSD Timiş, ca urmare a modului în care se încerca schimbarea din funcție a premierului Sorin Grindeanu. Demisia nu mi-a fost acceptată, astfel că mi-am continuat activitatea. Am aflat că am fost dat afară, în direct la Antena3, de către Codrin Ştefănescu, pe care îl anunț că într-un partid care se doreşte a fi democratic nu aşa se întâmplă lucrurile. Îl aştept pe domnul Ştefănescu la Timișoara, loc în care susține că este foarte îndrăgit, pentru a vedea ce înseamnă democrație, dar mai ales social-democrație (pe care un PRM-ist nu o poate simți în adevăratul ei sens). Şi, da, aşa cum a spus Codrin Ştefănescu, rămân cu Sorin Grindeanu pentru că eu, spre deosebire de alții, nu sunt trădător”, a notat fostul/actualul purtător de cuvânt al PSD Timiș. Șeful filialei i-a comentat imediat: „Mulțumesc, Lucian! Apreciez! Mergem înainte!”, scrie debanat.ro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare