Scandalul cipurilor între China și America

Mai multe asociații ale industriașilor americani au trimis un mesaj preşedintelui Comisiei pentru Apărare din Senatul SUA, Jack Reed, în care au arătat că interdicția impusă de administrația americană cu privire la producătorii chinezi de cipuri, prevăzută de Legea privind autorizarea fondurilor pentru Apărarea Națională a SUA (NDAA) pentru anul fiscal 2023, este lipsită de bază juridică, urmând să devină o mare povară pentru antreprenorii americani, dar și pentru administrația de la Casa Albă, transmite Radio China.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a declarat că China se opune ferm suprimării companiilor chineze de către partea americană, prin elaborarea unor acte normative. Formarea și dezvoltarea lanțurilor industrial și de aprovizionare globale trebuie să se bazeze pe regulile pieței și opțiunile firmelor. Apelul industriașilor americani a demonstrat că perturbarea și sabotarea acestor lanțuri nu se bucură de sprijin și nu corespund intereselor niciunei părți.

Este necesar ca administrația de la Washington să asculte vocea obiectivă și rațională a industriașilor americani, și să înceteze politizarea, militarizarea și ideologizarea chestiunilor economice-comerciale și tehnico-științifice. De asemenea, trebuie să sisteze blocarea și oprimarea cu rea intenție a companiilor chineze. Acesta va ajuta la menținerea siguranței și stabilității lanțurilor industrial și de aprovizionare globale, a mai arătat Mao.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bibi i-a cerut sâmbătă lui Trump să redeclanșeze războiul împotriva Iranului. Ce i-a spus liderul american

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a contactat sâmbătă pe președintele...

    Trump anunță ce va face dacă democrații vor câstiga alegerile intermediare

    Președintele american Donald Trump va bloca inițiativele democrate timp...

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare