Scandalul care cutremură Palatul Elysee și pe Macron

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, consideră inacceptabile faptele pentru care a fost inculpat colaboratorul său Alexandre Benalla şi promite că acesta nu va scăpa nepedepsit; agenţiile Reuters şi AFP au transmis duminică noaptea ştiri concordante despre poziţia şefului statului, ambele citând surse confidenţiale din cadrul preşedinţiei franceze, transmite Agerpres.

Potrivit surselor Reuters şi AFP, Emmanuel Macron a ordonat reorganizarea instituţiei prezidenţiale; el i-a cerut secretarului general al Palatului Elysee să ia măsuri pentru a evita repetarea disfuncţionalităţilor. Preşedintele va vorbi public pe această temă „când va considera că este util”, adaugă France Presse, care apreciază că în Franţa are loc o criză politică. 

Parchetul din Paris a anunţat duminică inculparea lui Benalla pentru violenţe împotriva protestatarilor, la manifestaţiile de 1 Mai, la care ceruse permisiunea să asiste împreună cu forţele de ordine, în calitate de observator. Alături de Benalla au fost acuzaţi şi puşi sub control judiciar alţi patru suspecţi, printre care Vincent Crase, angajat al partidului prezidenţial La République En Marche! (LREM). Ceilalţi trei inculpaţi sunt poliţişti care i-au transmis lui Benalla înregistrări ale camerelor de securitate; ei fuseseră deja suspendaţi pentru încălcarea secretului profesional.

Alexandre Benalla, jandarm în rezervă, fost membru al forţelor de ordine în mandatul preşedintelui socialist Francois Hollande, a fost destituit din motive profesionale. Ulterior, a făcut parte din garda lui Macron în campania electorală, iar după victoria acestuia în alegeri, a ajuns adjunct al şefului de cabinet al preşedintelui.

Scandalul public a fost declanşat de dezvăluiri făcute miercurea trecută de cotidianul Le Monde, însoţite de o înregistrare video. Joi, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei franceze, Bruno Roger-Petit, a susţinut că Benalla a fost destituit din funcţiile legate de organizarea securităţii preşedintelui în timpul deplasărilor. Benalla apare însă în mai multe fotografii recente alături de preşedinte şi de soţia acestuia, inclusiv în cursul unei vizite în Normandia, pe 13 iulie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare