Scandalul Benalla ia amploare: 3 politiști arestați, ministrul de interne audiat în Parlament

Ministrul francez de interne Gerard Collomb va fi audiat luni în scandalul Benalla de către Comisia pentru legi a Adunării Naţionale (camera inferioară a parlamentului) dotată cu puteri de anchetă, a anunţat sâmbătă preşedinta comisiei, Yael Braun-Pivet (LREM, majoritatea prezidenţială), relatează AFP.

Audierea lui Collomb va fi publică, referitor la scandalul în care este implicat Alexandre Benalla, un colaborator al preşedintelui Emmanuel Macron filmat în timp ce lovea un manifestant pe 1 mai, fapt ce a provocat o criză politică de la dezvăluirea sa miercuri.

Executivul este suspectat îndeosebi de către opoziţia din toate taberele că a fost informat în legătură cu acţiunile lui Benalla şi că ar fi încercat să le muşamalizeze.

În context, Parchetul din Paris a anunţat, cu câtva timp mai înainte, că cei trei poliţişti suspendaţi din funcţie pentru că i-au transmis lui Benalla imagini de supraveghere video au fost plasaţi în arest în cursul dimineţii.

Cele trei persoane sunt acuzate de ”deturnare de imagini provenite de la un sistem video de protecţie” şi de ”încălcare a secretului profesional”.

Alexandre Benalla, al cărui domiciliu din Issy-les-Moulineaux (la periferia de vest a Parisului) a fost percheziţionat sâmbătă dimineaţa, a fost plasat în arest vineri dimineaţa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare