SCANDALUL ANULUI: DIICOT calcă ASF. Șmecherii de milioane de euro cu asigurările

Mihaela Cojocaru, directorul Direcției Reglementare-Autorizare de pe segmentul asigurărilor din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), urmează să părăsească instituția la finele acestei săptămâni, în urma solicitării încetării contractului de muncă. „Postul pe care îl ocupă va fi desființat începând de luni, 18 ianuarie, în urma procesului de reorganizare a instituției”, au declarat pentru Profit.ro surse avizate. Informația a fost confirmată pentru Profit.ro de purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol.

„Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, a sesizat DIICOT cu privire la posibile nereguli sau chiar infracțiuni atât în legătură cu activitatea de control pe piața de capital, cât și pe piața asigurărilor”, a declarat totodată, pentru HotNews.ro, Daniel Apostol.

”Cele mai mari suspiciuni sunt pe piața asigurărilor. Conducerea actuală a ASF a sesizat două tipuri de controale viciate: fie controalele au fost efectuate astfel încât să ducă la sancțiuni superficiale, fie să ducă la o sancționare drastică, dar cu ușurința contestării pe motiv de vicii de procedură”, a declarat Daniel Apostol pentru G4Media.ro.

Economica.net a scris în premieră despre suspiciunile noii conduceri a ASF față de controalele realizate anii trecuți. Astfel, au audit al activității a arătat că exista erori neașteptate atât în documente venite dinspre cele trei sectoare supravegheate (asigurări, piața de capital și pensii private), cât și în notele emise de Direcția Juridică. ”Există suspiciuni că respectivele erori ar fi fost strecurate intenționat, pentru a da posibilitatea firmelor supravegheate și vizate de respectivele documente să conteste cu succes eventuale decizii care le-ar dezavantaja”, scrie Economica.net.

Mai mult, un angajat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a făcut luni, 11 ianuarie 2021, un denunț la DNA privind potențiala săvârșire a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție din partea structurilor de conducere ale ASF, potrivit HotNews.ro. Acesta acuză conducerea ASF de un posibil abuz în serviciu prin omisiunea nejustificată de a lua măsurile de control și sancționare a unor asigurători RCA rău platnici, în ciuda miilor de reclamații făcute de păgubiții RCA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Circul ROBOR și adevărata furăciune a băncilor

    Lectia zilnica de economie. Trăim o perioadă absolut minunată...

    Companiile aviatice împotriva UE

    Cele mai mari companii aeriene din Europa au cerut...

    Seful liberal al CJ Cluj: Marea orbire a PNL

    PNL pare să se îndrepte în câteva zile, spre...

    O dronă ucraineană a lovit și la Orhei

    Autoritățile de la Chișinău au anunțat că drona care...

    Acordul ucrainean-american privind resursele in impas

    Kievul a dat un semnal tacit de încetinire a...

    Articole relationate

    Categorii populare