Home Analize Scandalul amnistiei fiscale a cultelor din Bulgaria

Scandalul amnistiei fiscale a cultelor din Bulgaria

0

Printr-un amendament la Legea cultelor au fost anulate datoriile către fisc ale primelor șase, ca număr de credincioși, culte religioase.Amnistierea fiscală a cultelor religioase de care va profita în primul rând cultul musulman (4 milioane euro) a provocat tensiuni politice în Bulgaria. Opoziția socialistă, care de două luni boicotează Parlamentul, a avertizat că pe aceasta cale centriștii din GHERB au „cumpărat” sprijinul partidului turc pentru noul Cod Electoral, transmite Radio Europa Liberă.

Boiko Borisov, leader of Bulgaria’s centre right GERB party, speaks during their first news conference after winning the general elections in Sofia October 10, 2014. REUTERS/Stoyan Nenov

rintr-un amendament la Legea cultelor deputații din partidul GHERB al primului ministru Boiko Borisov și din Mișcarea pentru drepturi și libertăți – partidul etnicilor turci și al musulmanilor, au anulat datoriile către fisc ale primelor șase, ca număr de credincioși, culte religioase. Suma totală este de 8, 27 milioane de leva (4,2 milioane de euro).

Peste 95% reprezintă datorii ale cultului musulman, afirmă deputați din coaliția „Patrioții uniți”. Biserica ortodoxă nu are datorii la fisc.

În viitor, statul va subvenționa cele șase culte. Până acum au fost subvenționate numai reprezentanțele în străinătate ale Bisericii ortodoxe.

Partidul socialist nu a participat la vot, iar naționaliștii au votat împotrivă. Cei 79 de deputați ai stângii boicotează Parlamentul în semn de protest la amendarea Codului Electoral astfel încât a fost practic anulat sistemul de preferințe prin care alegătorii au avut posibilitatea de a alege un candidat din lista unui partid. Socialiștii sunt nemulțumiți de amânarea votului electronic cu mașina, de anularea posibilității de a fi contestată corectitudinea votului la Tribunalul administrativ suprem și de trecerea de la majoritatea calificată la cea simplă în procesul de validare a protocoalelor de secție.

Președinta PSB, Kornelia Ninova, a declarat că centriștii din GHERB au „cumpărat” sprijinul MDL pentru aceste schimbări prin grațierea datoriilor la fisc ale cultului musulman și prin suplimentarea bugetelor localităților guvernate de partidul turc. Eventuala aderare a MDL la boicotul parlamentar al PSB va îngreuna la maximum asigurarea cvorumului și va duce la alegeri anticipate.

„Alianța neformală GHERB-MDL există de mult”, a spus Ninova. Ea a dezmințit declarația centriștilor că decizia privind amnistierea fiscală a fost aprobată la ultima ședință a Consiliului de securitate națională prezidată de șeful statului. Ninova a adăugat că acolo a fost discutata numai necesitatea de a fi blocată finanțarea din străinătate a cultelor. Turcia trimite anual aproximativ un milion de euro școlilor religioase ale musulmanilor.

Reacția negativă a opoziției de dreapta și a mai multor ONG-uri au impus guvernanților să renunțe la o parte din amendamente. Amnistierea fiscală a fost și ea transformată în amânarea datoriilor cultului musulman pe o perioadă de zece ani.

Ad

Exit mobile version