spot_img
sâmbătă, 14 februarie, 2026
7.9 C
București

Scandal pe bătrânii din spitalele israeliene: Ministrul Sănătății vrea să îi evacueze, președintele cere ca vârstnicii „să nu fie abandonaţi în acest moment dificil”

Ministerul Sănătăţii din Israel a decis să evacueze persoanele în vârstă din spitale pentru a face loc pacienţilor cu COVID-19, o hotărâre respinsă duminică de preşedintele Reuven Rivlin, care a cerut ca vârstnicii „să nu fie abandonaţi în acest moment dificil”, relatează EFE conform Agerpres.

„Vârstnicii noştri, inclusiv cei care sunt într-o stare fragilă de sănătate, au fost aici şi ne-au ajutat mult timp. Între ei se află cei care au construit această ţară, supravieţuitori ai cenuşii Holocaustului, carne din carnea noastră”, a atras atenţia Rivlin, care a avertizat că mutarea ar putea presupune „o perturbare gravă şi intolerabilă” pentru vârstnici.

Rivlin, în vârstă de 80 de ani, şi-a transmis opoziţia ministrului sănătăţii, Yacov Litzman, în vârstă de 71 de ani, şi biroului primului ministru Benjamin Netanyahu. Preşedintele israelian – care în mod normal nu se amestecă în dezbateri politice şi nici nu îşi exprimă opinia faţă de acte normative sau decizii guvernamentale – le-a cerut autorităţilor să-şi reconsidere decizia şi, în caz că insistă totuşi să o impună, să amâne punerea ei în aplicare. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Orbán: Bruxelles-ul și „marele capital” vor să ii jecmănească pe unguri

    Dacă vom permite "coaliţiei formate din partidul de opoziţie...

    Leyen vrea să facă România un actor nerelevant in UE

    UE trebuie să acţioneze mai rapid şi mai ferm,...

    Americanii au folosit inteligența artificială pentru a-l captura pe Maduro

    Pentagonul a folosit modelul de inteligență artificială Claude, dezvoltat...

    Dispozitivul secret testat de CIA și Pentagon in Norvegia

    CIA și Pentagonul au testat un dispozitiv secret în...

    „Cadoul otrăvit” al lui Rubio la Munchen

    Secretarul de stat american Marco Rubio a solicitat un...

    Președintele Serbiei la Munchen: Sunt foarte îngrijorat de alianța militară Kosovo-Albania-Croația

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat la München, unde...

    Articole relationate

    Categorii populare