spot_img
luni, 12 ianuarie, 2026
-6 C
București

Scandal la procesul lui Cătălin Cherecheș: Procuroarea DNA nervoasă

Faptul că o instanță a Curții de Apel Cluj i-a permis, în 10 mai, primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, să-și exercite funcția de primar nu i-a căzut deloc bine procuroarei Adriana Titu de la DNA Cluj, lucru care s-a văzut la termenul de miercuri, scrie ClujJust.

Mai întâi, au fost audiați doi martori, din care unul și-a schimbat puțin declarația față de cea de la urmărire penală, iar altul a depus la dosar înscrisuri olografe și SMS-uri dintre el și denunțător care dinamitează dosarul penal. Asupra declarațiilor celor doi vom reveni pe larg în alt articol. După audierea martorilor, judecătorul Ioana Nora Boiciuc de la Tribunalul Cluj a pus în discuție verificarea măsurii controlului judiciar, care se face o dată la 60 de zile. Avocatul primarului, Călin Budișan, a cerut revocarea controlului judiciar și, în subsidiar, revocarea obligației de a nu părăți țara, pentru ca primarul să poată onora invitațiile unor primari din Polonia, Austria și Germania. Acesta a fost momentul în care procuroarea de ședință a răbufnit: ”Inculpatul are libertatea să circule în țară. Nu e oportun să se revoce și această obligație. Astfel, controlul judiciar rămâne fără conținut! La fiecare termen, inculpatul are diverse dorințe. A vrut să fie primar, e primar!.” , mai scrie sursa citată.

În replică, avocatul Budișan a spus: ”Acesta este mersul normal al unui proces, la fel cum e și trimiterea in judecată. Eu voi solicita până se va revoca măsura, în sensul inlăturarii obligației de a nu depasi limita teritoriala a Romaniei. Astazi a fost audiat un martor care confirmă apărarea inculpatului expusă pe zeci de pagini în fața judecătorilor de drepturi și libertăți. In exercitarea funcției de primar, există contacte cu primari din UE. Are trei solicitari din Polonia, Germania, Austria.”

Celălalt avocat al primarului a adăugat, astăzi, la Tribunal, că aceasta este un om în folosul comunității și că de când exercită din nou funcția de primar se asfaltează străzi. A venit replica procurorului: ”In ce masură controlul judiciar impiedică asfaltarea străzilor?”. Avocatul Budișan a mai spus: ”La orice om se revocă la un moment dat măsura pe parcursul procesului, fie că e primar sau nu, dacă asfaltează sau nu”

Având ultimul cuvând, Cătălin Chereches a declarat: ”Având o datorie impusă de democrația pe care trebuie să o respecte si reprezentatul Ministerului Public, nu vreau să mă intâlnesc cu primari, ci vreau să fac proiecte pentru comunitate și să iau cele mai bune modele”

Instanța a rămas în pronunțare cu privire la măsura preventivă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare