Scandal la compania energetică ucraineană intre oamenii lui Zelenski și occidentali

Compania ucraineană de stat Ukrenergo, omoloaga Transelectricii din România, operatorul sistemului energetic al țării vecine aflate sub agresiunea militară a Rusiei, a confirmat oficial demiterea CEO-ului Volodimir Kudrîțki de către Consiliul de Supraveghere, măsură dezavuată de partenerii occidentali ai Ucrainei, transmite Profit.ro.

Consiliul de Supraveghere l-a demis pe șeful Ukrenergo cu 4 voturi pentru și 2 împotrivă. Cele 4 voturi în favoarea demiterii au venit de la membrii numiți de statul ucrainean în Consiliu. Cei care au votat contra au fost chiar membrii independenți occidentali ai board-ului, belgianul Daniel Dobbeni, fost președinte al operatorului de transport și sistem (OTS) german 50Hertz Transmission și al organizației OTS-urilor din Europa, ENTSO-E, și danezul Peder Andreasen, fost director general al OTS-ului din Danemarca, Energinet. Dobbeni, care este și președinte al Consiliului, și Andreasen au anunțat astăzi că demisionează din board în semn de protest față de îndepărtarea lui Kudrîțki. 

″În timpul ședinței, majoritatea membrilor Consiliului de Supraveghere a decis întreruperea mandatului lui Volodimir Kudrîțki. Astăzi, 3 septembrie, am depus notificări de renunțare la mandatele de membri ai Consiliului. Credem cu tărie că demiterea CEO-ului Ukrenergo este motivată politic și, pe baza raportului prezentat, că nu au existat motive valide pentru luarea acestei decizii″, au transmis cei doi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare