James este un tânăr nigerian care a venit în România ca student la ASE. Problemele din țara sa natală, afectată de ofensiva grupărilor extremiste, au făcut ca familia să nu îi mai poate trimite bani, așa că a fost nevoit să renunțe la studii și să aplice, fără succes până acum, la statutul de refugiat. James îmi spune că trebuie să se descurce cu cei 108 lei pe lună primiți din partea statului român și din mila oamenilor care mai aduc la centru, din când în când, haine și mâncare.
James: Paraziții (n.r. ploșnițe) de prin paturi ne mușcau, ne sugeau sângele. Unii oameni s-au plâns până la urmă și au mers la Ministerul Sănătății. Apoi s-a decis dezinsecția ca să putem trăi în condiții normale pentru că unii s-au îmbolnăvit.
Reporter: S-au îmbolnăvit din cauza mușcăturilor de la insecte?
J: Copiii aveau urme pe piele de la mușcături. Familia copiilor a raportat situația autorităților. Apoi s-a decis să se facă această dezinsecție, iar noi am ajuns în acest centru pentru o lună din câte știu. Trebuie schimbate paturile, să se asigure că totul este curat.
R: Ați mai avut și alte probleme acolo?
J: Locul era murdar. Camerele, întreaga clădire, bucătăria, băile erau murdare. Nu este un mediu în care să poți trăi. Ar trebui să aibă cineva grijă de noi, să fim protejați. Ani de zile, nimeni nu s-a plâns chiar dacă era foarte greu să trăiești colo. Nu poți merge singur să să te plângi pentru că nu te ascultă nimeni. Cred că cineva a avut o conexiune, un contact într-o organizație și astfel s- întâmplat ceva până la urmă pentru că ani de zile a fost această situație. Unii oameni nu vin să stea în acest centru din cauza parazilor din paturi.
R: Primiți vreodată bani de la autorități?
J: Da, odată la două sătămâni.
R: Câți bani primți?
J: Foarte puțin. Primim 55 de lei la fiecare două săptămâni. Adică 110 lei pe lună. Sunt teoretic bani de buzunar pe care îi poți cheltui cum vrei. De aceea, ne aduc mâncare care ne ajunge pentru o săptămână: orez, ulei, carne.
R: Așadar, primiți mâncare pe care trebuie să o gătiți și care vă ajunge o săptămână. Așa că, probabil, pentru cealaltă săptămână trebuie să vă descurcați cu cei 55 de lei.
J: Da, așa este.
R.O: Ce mai mâncați, în general, în afară de ce vă dau autoritățile?
J: Ce putem cumpăra cu acești bani…
R: Și ce puteți cumpăra cu acești bani?
J: Pâine, ouă, roșii, ceapă…
R: Carne?
J: Da, și carne ieftină. Cam asta putem cumpăra.
R: Având în vedere conversația noastră, cum te simți ca refugiat în România.
J: Trebuie să spun că eu nu m-am așteptat vreodată să ajung într-un centru de refugiați. Dar am ajuns așa din cauza problemelor de acasă, din țara mea.
R: Ai aplicat și obținut statutul de refugiat?
J: Nu încă. Sunt încă în acest proces. La prima încercare am fost respins, dar am făcut apel.
R: De ce ai fost respins?
J: Nu știu. Este greu să obții statutul de refugiat în această țară. Aici, poate 10 din 100 de cereri sunt acceptate. Doar dacă ești norocos poți obține acest statut.
R: Ai încercat să își găsești un loc de muncă?
J: Da, am încercat. Dar dacă nu ai un document legal, este foarte greu. Chiar și dacă reușești să îți găsești un loc de muncă, este unul prost plătit.
R: Dar nu ai actele tale personale, din țara natală?
J: Ba da.
R: Și nu este suficient ca să îți găsești un loc de muncă…
J: Nu este suficient. Trebuie să ai o viză de muncă sau de studii aici.
Legea în România e într-adevăr nemiloasă cu azilanții: din momentul în care depun cererea de azil până primesc un răspuns din partea autorităților trec cel puțin 3-4 luni, unori chiar în jur de un an. În tot acest timp, ei primesc cazare în unul din cele 6 centre din țară și 108 lei pe lună. Asta, în condițiile în care, în tot acest timp în care dosarul le este analizat, azilanții nu au drept de muncă, fiind forțați practic să lucreze pe unde și cum pot, la negru, la patroni care profită de situație și care, în cel mai bun caz, îi răsplătesc cu câteva sute de lei pe lună.
În cazul fericit în care își găsesc un loc de muncă la negru, imigranții se întorc seară de seară în condițiile mizere din centrele de cazare asigurate de statul român, stat care, deși situația persistă de ani de zile, susține că nu cunoaște mizeria în care trăiesc refugiații. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), Ermina Mihai, declară pentru RFI că instituția pe care o reprezintă nu știe ca incinta centrului să fi fost insalubră sau plină de gândaci și paraziți, așa cum susțin toți refugiații contactați de RFI.
”Centrul a intrat pe 9 decembrie într-un proces de dezinsecție și igenizare. Sun activități care se desfășoară în mod periodic în scopul menținerii salubrității”, susține Ermina Mihai. Întrebată dacă IGI știa că ar fi fost paraziți în centru, purtătorul de cuvânt a răspuns: ”Nu am astfel de informații. Sunt activități care se desfășoară regulat”.
În final, rămân cifrele și viitorul sumbru privind situația imigranților care ajung în România: vom primi, începând cu 2016, mii de refugiați repartizați prin cotele obligatorii stabilite de liderii UE. 6.351, conform primului acord și, probabil, mult mai mulți după. Imigranții vin, însă, într-un stat unde, după cum sondajele o arată, populația nu îi dorește și într-un stat care, după cum realitatea o demonstrează, nu este nici pe departe pregătit să participe la efortul european de a rezolva criza refugiaților.
