În ajunul alegerilor pentru Parlamentul European, președintele Rumen Radev a acuzat într-un mod direct primul ministru Boiko Borisov pentru lipsa de progrese în combaterea corupției. Lunar în țara sunt efectuate 160 000 de tranzacții cu caracter de corupție, apreciază site-ul european offschorereview.com, transmite Radio Europa Liberă.
Șeful statului a declarat că situația deplorabilă în combaterea corupției este rezultatul stilului netransparent de guvernare al primului ministru Borisov care nu este controlat practic de parlament.
„Lipsa de control asupră deciziilor premierului generează corupție de mari dimensiuni. Problema nu se poate rezolva cu publicații în presa și demisii”, a spus președintele. El a adăugat că Borisov parcă a scăpat de sub control situația în administrația și de aceea activitatea organelor anticorupție este ineficientă.
„Parchetul anticorupție de obicei constată numai faza inală a actelor de corupție la baza unor publicații în presa și poate restitui o mică parte din cea ce s-a furat. Lipsa de control generează corupție de dimensiuni enorme care a cuprins întregul aparat de stat”, a spus Radev.
El a constatat că primul ministru a ajuns într-o situație foarte grea în urmă scandalurilor cu apartamentele de lux ieftine și casele de oaspeți false construite pe bani europeni. El a adăugat că nu dorește ca Bulgaria să devină un simbol european al corupției.
„Problema nu poate fi rezolvată prin mușamalizarea furturilor. În scopul de a combate contrabanda premierul convoacă săptămânal șefii Procuraturii, poliției și serviciilor speciale și cere informații despre numărul de cutii de țigări netimbrate aruncate în coșurile de gunoi. Este însă nevoie ca instituțiile să-și mute atenția de la aceste coșuri spre conturile off-shore, proprietățile și companiile politicienilor înregistrate pe numele unor rude și prieteni”, a cerut președintele. „Hoții trebuie să ajungă la închisori”, a mai spus Radev. „Restabilirea statalității trece prin pedepsirea celor corupți, prin tribunal, sentințe și confiscări.”
Fostul comandant al aviației militare a avertizat că nu poate fi redus la tăcere prin promisiunea primului ministru de a fi redeschisă școală superioară de aviație.
Răspunzând acuzațiilor Borisov a spus că prin declarațiile sale Radev tradează interesele naționale și toarnă apă la moara opoziției socialiste. „Președintele riscă să descurajeze compania „Volkswagen” care intenționează să deschidă o uzină în Bulgaria”, a avertizat un purtător de cuvânt al partidului GHERB.