Scandal între ministrul muntenegrean de justiţie și UE: Nu există genocidul de la Srebrenica

Uniunea Europeană a criticat luni afirmaţiile ministrului muntenegrean de justiţie care şi-a exprimat îndoieli cu privire la genocidul de la Srebrenica (Bosnia), considerat una din cele mai grave atrocităţi comise în Europa după cel de-al doilea război mondial, transmite AFP.

Masacrul a 8.000 de bărbaţi şi băieţi în iulie 1995, la Srebrenica, la sfârşitul conflictului interetnic din Bosnia (1992-95) a fost calificat drept genocid de către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie.

Ministrul muntenegrean de justiţie Vladimir Leposavic a declarat săptămâna trecută că va recunoaşte crimele de la Srebrenica drept genocid „atunci când acesta va fi stabilit fără echivoc”.

Ana Pisonero, purtător de cuvânt pentru vecinătate, extindere şi parteneriate internaţionale al Comisiei Europene, a condamnat cuvintele ministrului muntenegrean în vârstă de 36 de ani care a negat genocidul, adăugând că ţările candidate la aderarea la UE ar trebui să trateze victimele „cu cel mai mare respect şi demnitate”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare