Home mediu Scandal în sectorul 6: Mironescu acuză clanul Vasiloi, PSD și pe Bodu

Scandal în sectorul 6: Mironescu acuză clanul Vasiloi, PSD și pe Bodu

0

Răzvan Mironescu, candidatul PNL la Primăria Sectorului 6, face acuzații fără precedent la adresa contracandidaților săi. Acesta susține că Gabriel Mutu, candidatul PSD, blochează un caiet de sarcini pentru concesionarea serviciilor de salubritate, prin consilierii PSD, pentru a acorda ulterior contractul “clanului Vasiloi”.

Este vorba despre acționarii de la firma Ilcor Auto, firmă care se ocupa cu ridicarea mașinilor din Sectorul 6 în urma unui contract încheiat cu Primăria condusă de Cristian Poteraș în acea perioadă. Mironescu îl acuză și pe independentul Sebastian Bodu că face jocurile lui Mutu și că în spatele candidaturii lui ar sta chiar social democratul.

 “Actuala firmă care presetează serviciile de salubrizare în Sectorul 6 este aproape de faliment, așa că se impunea schimbarea rapidă a acesteia. Recent a fost elaborat un caiet de sarcini în vederea organizării unei licitații publice cât mai repede. Așa cum anticipam, ieri, consilierii PSD, la îndemnul domnului Mutu, au blocat noul caiet de sarcini care în forma actuală  garanta, în condiții de transparență, selecția unei firme de salubrizare care să presteze servicii eficiente, moderne si de calitate în beneficiul cetățenilor din sector, în acord cu directivele europene. Domnul Mutu are, însă o miză personală în această ecuație. Se gândește că va ajunge primar și va putea acorda contractul de salubrizare, în valoare de peste 100 de milioane de euro, prietenilor dumnealui din Clanul Vasiloi, cei care au terorizat ani de-a rândul, în era Poteraș, locuitorii Sectorului 6 cu ridicatul mașinilor, prin firma Ilcor. Cred că aveau cele mai mari tarife din lume, nu doar din București. Domnul Mutu, fiind „doar” urmărit penal de DIICOT pentru o fraudă în valoare de 25 de milioane de euro, având modelul șefului său condamnat penal, Liviu Dragnea, se gândește că va putea să-și bată joc de banii publici în continuare pentru că va avea mereu sprijinul partidului său. Are susținere și din partea traseistului Sebastian Bodu cu care împarte această campanie, de altfel domnul Bodu candidând la Primăria Sectorului 6 la invitația și cu sprijinul domnului Mutu. Doar se pare că domnul Bodu a calculat semnăturile depuse pentru candidatură cam cum calcula TVA-ul pe când era șef la ANAF. Vreau însă să le transmit pe această cale că nu le voi permite să distrugă Sectorul 6 și că voi convinge cetățenii să-mi acorde încrederea lor, venind cu soluții concrete, în condiții de transparență totală și cooperare cu toți cei care doresc să se implice în regenerarea sectorului”, a declarat Răzvan Mironescu.

Ad

Exit mobile version