Scandal in POT: Isterie

Parlamentarii demisionari din POT o acuză pe lidera formațiunii, Anamaria Gavrilă, de ‘sete de putere’, susținând, totodată, că idealurile lor au fost înlocuite de ‘poziționări extremiste, rigide’ și chiar ‘isterice’.

‘Mulți dintre noi, cei pe care ne-ați trimis în Parlament să vă reprezentăm, am făcut astăzi un pas important: ne-am desprins de partidul pe listele căruia am fost aleși. Nu a fost o decizie ușoară, luată în pripă, din contră, a fost o decizie luată cu strângere de inimă pentru că în proiectul pe care îl lăsăm în urmă lăsăm și o parte din sufletul nostru. Facem acest lucru după ce am epuizat toate căile de remediere și avem datoria să vă explicăm de ce. Fiecare dintre noi a fost atras de această mișcare nouă, cu un mesaj curat, care promitea să schimbe ceva în bine. Am crezut cu sinceritate în acele idealuri. Însă, alături de voi, am privit cu consternare – pe TikTok, pe Facebook, în Parlament, în interviuri și în tot spațiul public – cum valorile în care am crezut au fost călcate în picioare de ego-ul și setea de putere ale președintelui partidului’, au transmis deputații, într-un comunicat oficial.

Ei au adăugat că au asistat la o formă de ‘autoritarism personal’.

‘Am văzut cum o promisiune colectivă de schimbare a fost transformată într-o formă de autoritarism personal: POT a devenit un partid care, în ciuda faptului că a promovat democrația, transparență în luarea deciziilor, transparență financiară și o platformă pentru oameni, a devenit exact opusul. Idealurile de la care s-a pornit au fost înlocuite treptat de poziționări extremiste, abordări rigide și isterice, decizii opace, impuse fără nicio consultare și au adus imaginea partidului în derizoriu. Nu ne regăsim în aceste derapaje’, au subliniat semnatarii declarației.

Parlamentarii au mai susținut că au încercat ‘sincer’ și ‘cu perseverență’ să redreseze lucrurile, ‘să aducă decența, transparența, echilibrul și munca onestă înapoi în centrul acțiunii politice’, însă nu au reușit.

‘Am ajuns într-un punct în care rămânerea ar fi însemnat trădarea celor care ne-au mandatat. Astăzi pornim pe un drum nou. Un drum care ne desprinde de acest ‘partid pe persoană fizică’ și ne reapropie de valorile în care credem cu adevărat: conservatorism responsabil, decență, transparență și loialitate față de oameni. Mai mult decât atât, intenționăm, alături de parlamentari asemeni nouă – care nu se regăsesc nici ei în partidele suveraniste descrise deopotrivă în rândurile de mai sus – să oferim electoratului de dreapta și societății românești un vehicul onest, viabil și cu adevărat democratic, un acoperiș pentru toți cei care vor să se implice politic pentru tineri, familie, pentru valorile românești autentice, pentru o Românie mai bună!’, au evidențiat semnatarii declarației.

Deputații Dumitrița Albu, Lucian Andrușcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclișan și Aurora Simu au demisionat, miercuri, din grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri și din această formațiune.

Anterior, alți patru deputați au părăsit partidul sau au fost dați afară, respectiv Monica Ionescu, Radu Mihail Ionescu, Dorin Popa și Ionuț-Andrei Teslariu.

Astfel, în grupul parlamentar al POT de la Camera Deputaților au rămas 14 parlamentari.

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, grupurile parlamentare pot fi formate din cel puțin 10 membri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Pentagonului: Jurnaliștii sunt oponenții lui Isus

    Secretarul american al Apărării, Pete Hegsett, a criticat astăzi...

    Peter Magyar anunță că nu va renunța la reducerile de prețuri la carburanți stabilită de Orbán

    Liderul partidului Tisza, care a câștigat alegerile parlamentare din...

    Vânzările Dacia se prăbușesc in România: -50%

    Scăderile înmatriculărilor Dacia din primele trei luni ale anului...

    Șeful CJ Caras Severin: Ultimul tun al lui Bolojan

    Intenția Guvernului Bolojan – exprimată de vicepremierul Oana Gheorghiu...

    Hramul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Șeful CJ Mehedinți anunță modernizarea unui drum important

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat ...

    Viktor Orbán: Eu sunt vinovat pentru înfrângere, vom face o restaurare completă a Dreptei

    Prim-ministrul ungar Viktor Orbán a declarat astăzi că este...

    Articole relationate

    Categorii populare