spot_img
joi, 18 decembrie, 2025
7.7 C
București

Scandal in PNL Suceava pe capul lui Flutur: Secte și guru

Edilul municipiului Rădăuţi, Bogdan Loghin, a declarat că PNL Suceava nu este o sectă şi nu are nevoie de mesianism, după ce prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene PNL Suceava Ioan Balan i-a cerut demisia şefului filialei, Gheorghe Flutur.

”Retorica despre secte şi guru reprezintă o tactică ieftină, menită să distragă atenţia de la propriile limitări şi de la lipsa unui proiect concret pentru dezvoltarea partidului şi a comunităţii. Demonizarea liderului nu ţine loc de soluţii. Gheorghe Flutur a demonstrat, prin proiectele implementate, că priorităţile sunt dezvoltarea comunităţii, promovarea valorilor locale şi atragerea de fonduri esenţiale pentru judeţ. Atacurile personale, oricât de virulente, nu construiesc drumuri, spitale sau şcoli”, a scris pe Facebook primarul de la Rădăuţi, Bogdan Loghin, totodată vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PNL Suceava.

Loghin consideră că etichetarea unei organizaţii politice democratice drept ”sectă şi a unui lider drept guru este o exagerare grosolană, lipsită de fundament, menită să discrediteze fără argumente reale”.

”Liderii adevăraţi nu se construiesc prin distrugerea altora. (…) PNL Suceava nu este o „sectă” şi nu are nevoie de mesianism. Sub conducerea lui Gheorghe Flutur, organizaţia a fost un exemplu de succes politic atât la nivel regional, cât şi naţional. Compararea unei organizaţii democratice solide cu o „sectă” reflectă o lipsă gravă de respect pentru munca şi eforturile depuse de membrii săi”, a mai spus Bogdan Loghin.

Totodată, edilul PNL al municipiului Rădăuţi susţine că atacul deputatului Ioan Balan la adresa lui Gheorghe Flutur este ”o răfuială personală, mascată sub forma unei analize pseudo-psihologice”. 

”Această organizaţie – prin oamenii săi, colegii mei primari şi toţi cei care îmi acordă încrederea lor – îşi doreşte un singur lucru: să păstrăm unitatea partidului şi să curăţăm rândurile de trădători. Viitorul PNL Suceava se bazează pe loialitate, implicare şi respect reciproc – nu pe atacuri sterile şi dezbinare”, adaugă vicepreşedintele liberal sucevean, Bogdan Loghin.

Prim-vicepreşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, a declarat că liderul filialei sucevene a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, ar trebui să plece de la conducerea organizaţiei, precizând că rolul lui Flutur în fruntea acestui partid a devenit ”toxic” şi că este nevoie de o schimbare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tucker Carlson: Trump va declara război Venezuelei

    Jurnalistul american Tucker Carlson, vorbind în cadrul podcastului Judging...

    Agenția Europeană de Siguranță a Aviației reclamă probleme la Airbus 320

    Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA) a solicitat...

    Meloni: Nu vom trimite trupe in Ucraina

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a declarat că Roma nu...

    Europarlamentarul Dan Motreanu: Fermierii români trebuie protejați de efectele viitorului acord UE-Mercosur

    Fermierii români trebuie protejați de efectele viitorului acord UE-Mercosur....

    Un drum esențial pentru Banatul Montan a fost finalizat

    Moș Crăciun a venit și în Caraș – Severin....

    Articole relationate

    Categorii populare