SCANDAL ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN: Femeile trebuie să câștige mai puțin decât bărbații, pentru că sunt mai slabe, mai mici și sunt mai puțin inteligente

Președintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, a anunțat joi declanșarea unei anchete ce ar putea duce la sancțiuni împotriva eurodeputatului de extremă dreapta Janusz Korwin-Mikke, pentru afirmațiile sale sexiste făcute cu o zi înainte în plenul PE, informează AFP.

Deputatul polonez în vârstă de 74 de ani, un obișnuit al derapajelor rasiste, s-a remarcat miercuri prin afirmații insultătoare la adresa femeilor, pe care le-a calificat ca fiind inferioare bărbaților.

‘Desigur, femeile trebuie să câștige mai puțin decât bărbații, pentru că sunt mai slabe, mai mici și sunt mai puțin inteligente’, a declarat el în plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles.

După plângeri formulate de mai mulți eurodeputați, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani (PPE), a anunțat joi că a declanșat o anchetă pentru ‘remarci sexiste’ ce ar putea duce la sancțiuni.

Acestea ar putea pleca ‘de la un avertisment până la o amendă cu suspendare temporară’, a precizat Parlamentul European într-un comunicat.

Europarlamentarul polonez de extremă dreapta a mai fost sancționat în iulie 2016 de Parlamentul European pentru că a declarat că sosirea în masă a imigranților în Europa este comparabilă cu o ‘deversare de excremente’.

La acea dată, el a fost privat zece zile de indemnizațiile pentru participarea la activitatea PE (3.060 de euro) și a fost suspendat de la orice activitate parlamentară timp ce cinci zile.

În octombrie 2015, europarlamentarul a mai fost sancționat de Parlamentul European pentru că a făcut un salut hitlerist în sală. De asemenea, el a provocat indignare cu un an înainte, când i-a comparat pe tinerii șomeri cu ‘negri’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare