Scandal în mall-uri: Unele magazine nu se vor deschide

Organizația Patronală a Retailerilor din România – RORETAIL anunță că membrii săi nu își vor relua activitatea în „centrele comerciale incorecte”. Membrii RoRetail nu își vor redeschide, la începutul săptămânii viitoare, magazinele în acele centre comerciale care au continuat să solicite plata chiriei pentru ultimele luni, în condițiile în care, prin acte normative, activitatea retailerilor a fost oprită, transmite Profit.ro.

Apelul RORETAIL are în vedere stabilirea unei noi relații comerciale între retailerii nealimentari și reprezentanții centrelor comerciale, axată pe două elemente principale: zero chirie și publicitate pentru perioada suspendării activității magazinelor și adaptarea contractelor la trafic și vănzări, după deschiderea magazinelor. Astfel, în data de luni și marți 15-16 iunie, magazinele vor rămâne închise în centrele comerciale care au solicitat plata chiriilor pentru ultimele luni. De miercuri 17 iunie, magazinele vor fi redeschise, însă afișând public protestul comercianților, iar personalul va purta banderolă și însemne specifice. Protesul RORETAIL este declarat pe o perioadă nedeterminată, până la soluționare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare