spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-1.8 C
București

SCANDAL ÎN GUVERNUL BRITANIC PE BREXIT: 4 miniștri pot demisiona

Patru miniştri care susţin rămânerea Regatului Unit în Uniunea Europeană sunt pe punctul de a demisiona din guvernul condus de Theresa May, scrie Sunday Times, citat de Reuters și Agerpres.

Neînţelegerile din cadrul guvernului britanic au determinat deja anul acesta demisiile mai multor miniştri din cabinet (seniori) şi din afara acestuia (juniori). Printre aceştia, Boris Johnson (externe) şi David Davis (ministru pentru Brexit). Vineri, a demisionat şi ministrul junior al transporturilor Jo Johnson, fratele mai mic al lui Boris Johnson.

Potrivit unor surse britanice ale publicaţiei, UE a respins planul May privind un mecanism independent de supraveghere a oricărui acord vamal provizoriu.

Între Londra şi Bruxelles persistă dezacordul privind modalitatea de evitare a unui regim strict al frontierei dintre Republica Irlanda, membră a Uniunii Europene, şi Irlanda de Nord, provincie a Regatului Unit. Theresa May a propus un aranjament vamal temporar pentru întreg Regatul Unit, dar susţinătorii Brexit din cadrul Partidului Conservator vor ca britanicii să poată decide până când se va aplica înţelegerea respectivă.

Un ministru din cabinetul de la Londra, citat de ziar, a declarat că „acesta este momentul ca ea (Theresa May – n. red.) să se confrunte cu Bruxellesul şi să spună clar că este nevoie de un compromis, sau vom ieşi (din UE – n. red.) fără un acord”.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare