spot_img
15.3 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăSocialScandal în fotbal după meciul cu Danemarca

Scandal în fotbal după meciul cu Danemarca

-

Remiza cu Danemarca a arătat adevăratul nivel al echipei naționale de fotbal – comentează la RFI jurnalistul sportiv Cristian Geambașu, care vorbește de un joc slab, fără perspective și coerență și despre șanse infime de calificare la Campionatul Mondial din Rusia. Dincolo de calitatea tot mai proastă a fotbalului intern și de reproșurile punctuale care i se pot aduce selecționerului Daum, în fotbalul românesc există și o Opoziție – oameni care vor să le ia locul celor care conduc acum Federația.

În această situație, a unei lupte crâncene pentru funcții –meciul cu Danemarca a fost un nou pretext pentru campania electorală, e de părere Cristian Geambașu, care critică inclusiv comentariile făcute după partidă de comentatorul postului public de televiziune: Orice meci al echipei naționale de fotbal devine un pretext într-o luptă internă, crede jurnalistul Gazetei Sporturilor:

- Advertisement -

C.G: Cred că asta este valoarea. S-a subțiat valoarea fotbalului românesc în general. Noi nu mai avem un fotbal care să conteze. Pentru că sunt foarte multe lucruri la mijloc. În afară de mult invocata lipsă a bazei de selecție eu cred că este o problemă și la nivelul de profesionalism al antrenorilor. Oamenii care lucrează în domeniu nu sunt preocupați de calitatea muncii lor.

Rep.: Vă referiți la antrenorii de copii și juniori?

- Advertisement -

C.G.: La toți antrenorii, până la nivelul primei ligi. Toată lumea trăiește așa, la minima rezistență…Îți dai seama când un om este preocupat, când arde de dorința de a face ceva, de a schimba lucrurile. Ori la noi toată lumea se complace, toată lumea este într-un sistem al compromisului și atunci cred că lucrurile astea se văd. Ce putea să schimbe Cristoph Daum? Putea să schimbe ceva la nivel de atitudine. Mi-e teamă că nici măcar asta n-a reușit.

Rep.: În ce măsură sunt acum justificate atacurile și criticile dure pe care le încasează Cristoph Daum?

C.G.: Criticile pe care le suferă sunt normale. Adică nimeni nu poate să aplaude o contraperformanță. Oamenii vor altceva și bineînțeles că ei critică. Dar în afară de oamenii care critică, pur și simplu suporteri ai echipei naționale, există ceea ce se numește Opoziția din fotbalul românesc. Sunt oamenii care se află în mod declarat în opoziție și vor să ia locul celor care conduc acum Federația. Pentru că despre asta este vorba. Senzația este că oamenii care s-au declarat adversarii actualei conduceri a FRF păreau că așteaptă pur și simplu prilejul acesta. Au reacționat instantaneu printr-o luare de poziție a unuia dintre comentatorii de la TVR. A lui Marian Olaianos. Eu nu contest dreptul unui ziarist, inclusiv de la postul public, de a avea o opinie. Ceea ce a șocat era altceva: nu faptul că omul s-a revoltat despre felul în care arată echipa națională. El avea un text prefabricat. Textul acela curgea.

Rep.: E posibil să fi avut un text prefabricat. Nu știm sigur.

C.G.: Textul a fost atât de cursiv și a atins niște lucruri atât de simplist și expozeul se termina și patetic…adică să vină cei care au dragoste de fotbal, care cunosc fotabalul, Hagi. Eu rămân la părerea asta. Dar, sigur, fiecare are dreptul la opinia lui.

Rep.: E normal ca jurnaliștii sportivi să se implice în lupta dintre opoziția din fotbal, cum i-ați spus și actuala conducere?

C.G.: Este normal cât timp nu se transformă în agenți electorali.

Rep.: La acest moment, orice meci al echipei naționale de fotbal devine un pretext într-o luptă internă pentru șefia Federației și pentru funcții?

C.G.: Da. Și până acum era o campanie electorală pentru puterea în Federația Română de Fotbal. Pe măsură ce echipa națională a început să scârțâie și să obțină rezultate slabe, cei care sunt în opoziție și-au arătat colții. La fiecare meci care va urma vom asista la atacuri de genul acesta. (…) Încă nu am văzut nimic, ca să zic așa. Urmează!

Comentariile lui Marian Olaianos, făcute imediat după încheierea meciului

“Acesta a fost meciul, trebuie să încercăm să fim doar lucizi și sinceri cu noi înșine. Iar această luciditate ne obligă să spunem lucrurilor pe nume. Am ajuns aici, să ratăm calificarea nu la jumătatea drumului, ci la începutul începutului, când ni s-a livrat o păcăleală în locul valorii și amatorismul în locul perfomanței. Să fim bine înțeleși: nu baieții de pe gazon sunt de vină, sau în prea mică măsură este vina lor.De vină sunt cei care au luat în grijă fotbalul românesc fără să-l iubească, fără să-l cunoască, fără să-i respecte istoria și pe cei care au făurit-o. De ajuns cu asta! Lăsați fotbalul pe mâna celor care l-au respectat și îl cunosc! Unii ar trebui să meargă acasă, să închidă ușa și să închidă și această pagină urâtă de istorie a fotbalului nostru. Cred că trebuie să-i lăsăm pe Hagi și pe cei din generația adevărată să salveze ce e de salvat. Nu e momentul acum pentru toate concluziile, dar loc de una este cu siguranță: să aducem din nou calitate în loc de predictibilitate și atunci vom merge din nou la Mondiale!” – a spus comentatorul postului public, după meciul încheiat 0-0 cu Danemarca.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img