Scandal diplomatic între Paris și Roma: Ministrul italian al economiei și-a anulat vizita în Franța. Premierul Conte ar putea putea proceda la fel

Ministrul italian al economiei, Giovanni Tria, şi-a anulat întâlnirea cu omologul său francez Bruno Le Maire, prevăzută pentru miercuri după-amiază la Paris, pe fondul unei controverse între cele două ţări pe tema navei cu migranţi Aquarius, a anunţat Ministerul Economiei din Italia pe contul său de Twitter, potrivit AFP citată de Agerpres.

Le Maire regretă această decizie, notează France Presse. ”Vizita a fost anulată la cererea italienilor. Regretăm acest fapt”, a declarat ministrul economiei francez, subliniind că avea ”multe teme importante de discutat cu Tria, în special în perspectiva” summitului european preconizat pentru 28 şi 29 iunie, la care vor fi prezentate propuneri privind reforma zonei euro.

”Sperăm ca această întâlnire să aibă loc cât mai curând posibil”, a adăugat Le Maire într-o scurtă declaraţie difuzată presei de ministerul său.

Declaraţiile preşedintelui Emmanuel Macron, care a denunţat marţi ”partea cinică şi iresponsabilă a guvernului italian” după refuzul de a primi nava cu migranţi Aquarius, au fost criticate la Roma.

Omul forte al guvernului italian, ministrul de interne Matteo Salvini, liderul Ligii (partid de extrema dreaptă), a declarat că Franţa trebuie să prezinte scuze, făcând să planeze ameninţarea anulării unei întâlniri între Macron şi prim-ministrul italian Giuseppe Conte, prevăzută pentru vineri la Paris.

”Dacă nu vor veni scuze oficiale, premierul Conte va face un lucru bun să nu mai meargă în Franţa”, a spus Matteo Salvini.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Teheran: Ucraina e o „țintă legitimă” datorită ajutorului dat Israelului

    Teritoriul Ucrainei a devenit o țintă legitimă pentru Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare