Scandal cu vizitatorii în biserica catolică Sfântul Mihail, simbolul Clujului: Fură și nu se comportă corespunzător

Biserica Romano-Catolică va întări supravegherea bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca după ce în zilele trecute s-a comis un nou furt, iar vizitatorii nu se comportă în mod corespunzător în monumentul recent restaurat – a declarat agenţiei ungare de presă MTI Attila László, prim-protopop şi preot paroh.

Biserica din piaţa centrală, care este şi un simbol al Clujului, a fost din nou scena unui furt în zile trecute: trei minori au făcut dezordine în biserică în plină zi, s-au spălat în apa sfinţită, iar unul dintre ei a sustras capacul din cupru al cristelniţei – a declarat preotul paroh, care a descoperit furtul în Lunea Paştelui. El a spus că au fost revăzute imaginile de pe camerele de supraveghere după care incidentul a fost raportat poliţiei. 

Prim-protopopul a precizat: după acest nou furt, biserica este nevoită să impună măsuri restrictive vizitelor în biserică, să mărească numărul personalului de securitate şi să limiteze orele de vizitare. “Din păcate, situaţia este intolerabilă. (…) Până acum am încercat să deschidem porţile cât mai larg şi cât mai mult timp, dar, din păcate, nu avem oameni destui pentru a coordona şi controla atâta dezordine” – a declarat Attila László, adăugând că parohia a avut experienţe foarte negative în ceea ce priveşte comportamentul vizitatorilor. 

El a subliniat: se doreşte ca oamenii să beneficieze cât mai mult din renovarea bisericii, dar pentru aceasta este nevoie de mai mulţi supraveghetori, precum şi de vizitatori care “se comportă ca fiinţe umane”. În prezent, turiştii sunt supravegheaţi de două persoane, ceea ce însă nu este suficient, prin urmare se caută un paznic pentru biserică, iar dacă nu se va găsi persoana potrivită, se va face apel la o firmă de securitate” – a declarat prim-protopopul. 

El a adăugat: reglementarea mai strictă a orelor de funcţionare este necesară şi pentru că de săptămâna viitoare va putea fi vizitat şi turnul bisericii, pregătirile deschiderii sunt în curs. Turnul va fi de asemenea supravegheat de o persoană, deoarece accesul în turn va fi permis pentru grupuri mai mari, de până la 20 de persoane. 

Attila László a precizat: conform planului, biserica şi turnul vor putea fi vizitate timp de câteva ore înainte de masă, respectiv după-amiaza, iar în timpul slujbei şi în perioada prânzului, biserica va fi închisă pentru turişti. 

Biserica parohială Sfântul Mihail, renovată cu sprijinul Uniunii Europene, al Ungariei şi României, a fost sfinţită pe 13 august. Două săptămâni mai târziu, persoane neidentificate au intrat prin efracţie şi au sustras o cutie pentru chetă, iar a doua zi un vitraliu a fost vandalizat cu o bară de fier. 

Construcţia acestei biserici gotice a început în a doua jumătate a secolului al 14-lea şi s-a terminat în prima jumătate a secolului al 15-lea. Turnul neogotic actualul a fost ridicat între 1837 şi 1859, fiind cel mai înalt turn de biserică din Transilvania.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kelemen Hunor pune cruce unui guvern minoritar PSD-UDMR

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a reafirmat, marți, că nu...

    Rata inflației va cobori la 2,7% abia la sfârșitul lui martie 2028

    Banca Națională a României anticipează că rata anuală a...

    Românii au cheltuit in primele 3 luni din 2026 in afară țării 2,1 mld euro

    Per total, românii au lăsat în primul trimestru din...

    Brâncuși, 107 milioane dolari

    Lucrarea ”Danaidă”, realizată de Constantin Brâncuși în 1913, a...

    Trump amână atacarea Iranului

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat...

    Președintele croat refuză să îl accepte pe noul ambasador israelian

    Președintele croat Zoran Milanovic a anunțat luni că refuză...

    Articole relationate

    Categorii populare