Scandal cu inteligența artificială la Bruxelles și influența Siemens

Circa patruzeci de europarlamentari de stânga și ecologiști au denunțat marți un risc de conflict de interese, după numirea de către Comisia Europeană a unui responsabil al grupului Siemens drept consilier special în materie de inteligență artificială în industrie, relatează AFP.

Executivul european a apărat săptămâna trecută o misiune atribuită la începutul lui iunie șefului unei companii daneze Jim Hagemann Snabe, actualul președinte al consiliului de supraveghere al conglomeratului german Siemens și fostul CEO al editorului de programe software pentru companii SAP.

Potrivit Comisiei, el a fost însărcinat să întocmească un raport privind Inteligența Artificială în industrie și să ajute UE să-și îndeplinească obiectivele în acest domeniu, bazându-se pe expertiza sa profesională.

Însă circa patruzeci de eurodeputați, membri ai grupurilor S&D (social-democrați), Verzi și Stânga (stânga radicală), se tem de un potențial conflict de interese și cer socoteală Comisiei.

‘Siemens este un important grup industrial german cu interese directe în aceste domenii și a făcut recent presiune împotriva regulilor UE în materie de IA care afectează sectoarele industriale’, au subliniat acești europarlamentari, într-o întrebare adresată executivului UE.

Aleșii au cerut Comisiei să publice o declarație de interese a lui Jim Hagemann Snabe, să dea dovadă de transparență privind procesul de numire și să explice cum va împiedica ‘ca un actor industrial să dispună de un acces privilegiat și să exercite o influență necuvenită asupra politicii UE în materie de IA’.

‘Metoda este aceea pe care o criticăm’, a explicat eurodeputatul italian Brando Benifei, din grupul S&D. El a acuzat ‘o decizie luată la vârf, o apropiere de anumite industrii și obligații de transparență tratate ca un obstacol’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Articole relationate

    Categorii populare