spot_img
2.2 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriScandal cu denunțuri la DNA în maghiarime: Un primar dat afară că...

Scandal cu denunțuri la DNA în maghiarime: Un primar dat afară că și-a turnat 8 subordonați și pe viceprimar

-

Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Árpád Gálfi, s-a adresat procurorilor cu privire la o achiziţie publică derulată chiar de către instituţia pe care o conduce. Partidul Civic Maghiar (PCM), a cărui filială locală din Odorheiu Secuiesc o conducea, l-a schimbat din funcţie. Biroul de presă al Primăriei Odorheiu Secuiesc a transmis un răspuns scris agenţiei ungare de presă MTI: Árpád Gálfi a avut suspiciuni de ilegalitate cu privire la o investiţie derulată anul trecut la Băile Seiche, motiv pentru care a cerut comisia de specialitate din cadrul primăriei să verifice contractele derulate de departamentul de investiţii. Aceasta a constatat, într-un raport, că este obligatorie sesizarea instituţiilor statului, motiv pentru care primarul s-a adresat parchetului, transmite agenția maghiară de știri MTI.

- Reclama -
Marţi PCM a anunţat: din cauza plângerii penale de la DNA,printre altele, primarul este cercetat disciplinar de forurile interne ale partidului. Luni PCM Odorheiu Secuiesc l-a schimbat pe Gálfi din funcţia de preşedinte.

“Partidul Civic Maghiar condamnă profund faptul că Árpád Gálfi,
în calitate de primar, şi-a denunţat opt angajaţi şi pe viceprimar,
precum şi trei firme din Odorheiu Secuiesc la Direcţia Naţională
Anticorupţie (DNA), în ciuda faptului că ar fi existat şi alte căi
juridice pentru rezolvarea cauzei”, se arată în comunicatul PCM.
Partidul îi mai reproşează edilului-şef că şi-a îndeplinit
defectuos îndatoririle de preşedinte al filialei locale, luând
decizii în nume personal, fără consultări.

- Advertisement -

Filiala de partid a decis la şedinţa de luni după-amiază
schimbarea lui Árpád Gálfi din funcţie şi alegerea unui nou
preşedinte, după ce acesta şi o parte din membri au părăsit
şedinţa. Marţi, într-un mesaj postat pe Facebook, primarul a
anunţat: pe ordinea de zi a şedinţei de luni nu apăreau alegeri sau
schimbări din funcţie. În opinia sa, şedinţa s-a încheiat în
momentul în care s-a semnat procesul verbal înaintea plecării sale.
Politicianul crede: cei care au mai rămas, au participat la “o
discuţie în afara cadrului statutar”.

Preşedintele PCM, János Mezei – care a participat şi el la
şedinţă – a girat schimbarea din funcţie a lui Gálfi, declarând
pentru portalul de ştiri Székelyhon că formaţiunea este de acord cu
separarea sarcinilor de primar, de activitatea din sânul PCM.

- Advertisement -

Potrivit portalului local de ştiri Uh.ro, Árpád Gálfi a
atribuit atacul împotriva sa grupului de interese al fostului
primar din Odorheiu Secuiesc, Jenő Szász. Gálfi a afirmat: acestui
grup nu i-a convenit că a fost schimbat furnizorul de apă al urbei
şi că el a apărat interesele Odorheiului în faţa firmei de
prelucrare a deşeurilor RDE Harghita, care îşi desfăşoară
activitatea la periferia localităţii. Firma a fost creată pentru
prelucrarea gunoiului localităţilor limitrofe, însă aceasta a
preluat şi deşeuri din afara judeţului Harghita, iar rampa aproape
că a ajuns la capacitatea maximă. Primarul a declarat că acest grup
de interese se aştepta ca el să acţioneze contrar legii sau contrar
intereselor municipiului.

Árpád Gálfi se află la primul mandat şi a fost ales primar în
2016, fiind candidatul comun al PCM şi al Partidului Popular
Maghiar din Transilvania (PPMT).

 
- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img