Săturându-se să aștepte preluare de către ROMGAZ, Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice, trimite in șomaj tehnic sute de angajați

Combinatul Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară, parte a grupului elvețian Ameropa, va trimite în șomaj tehnic circa 600 de angajați, iar contractele majore de mentenanță și servicii vor fi suspendate sau reduse semnificativ, ceea ce va afecta direct peste 1.500 de angajați ai contractorilor, transmite Profit.ro.

Compania semnalează totodată că Romgaz nu a depus până la acest moment o ofertă de preluare a combinatului, așa cum indica inițial. În noiembrie a fost anunțat că Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, ar putea înainta până la finalul anului 2025 în curs o ofertă angajantă de preluare a combinatului Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară, parte a grupului elvețian Ameropa. Romgaz a atribuit în vară un contract de consultanță pentru efectuarea procedurilor de due dilligence necesare luării unei decizii în privința achiziției Azomureș.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare