Sarkozy, la Moscova: Izolarea Rusiei nu are sens

Fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, a cerut ţărilor occidentale să renunţe la izolarea Rusiei şi să facă o alegere în favoarea apropierii acesteia şi a dialogului cu aceasta, transmite ITAR TASS.

„De fiecare dată când între noi apare o neînţelegere aud doar două lucruri: fie suntem în confruntare cu Rusia, fie suntem în dialog cu aceasta; fie suntem depărtaţi, fie suntem apropiaţi” – a declarat Sarkozy, luând cuvântul în timpul unui curs susţinut la Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din Moscova (MGIMO) de pe lângă MAE rus.

Fostul preşedinte francez a cerut ţărilor occidentale „să facă o alegere în favoarea apropierii şi a dialogului”. „Îndepărtarea unuia de celălalt este o greşeală. Rusia şi Franţa au nevoie să lucreze împreună” – a declarat politicianul francez. „Izolarea Rusiei nu are niciun sens şi sunt convins de aceasta. Trebuie să discutăm cu Rusia, în special atunci când nu suntem de acord cu ea” – a declarat fostul preşedinte al Franţei. Potrivit afirmaţiilor lui Sarkozy, Rusia este o mare putere mondială, nu o putere regională, de aceea trebuie să aibă o responsabilitate mondială. „Iar ca să fii o mare putere mondială înseamnă să ai o responsabilitate mult mai serioasă” – a subliniat politicianul francez.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețul benzinei a crescut cu 24% in SUA de la începutul războiului

    Prețurile benzinei în Statele Unite au atins astăzi un...

    Ce rachete chinezești a cumpărat Serbia

    Expertul chinez Wang Ya'nan a declarat astăzi că există...

    Zelenski își amenință parlamentarii că îi trimite pe front

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că este...

    Israelul a informat SUA despre o lipsă gravă de rachete interceptoare

    Autoritățile israeliene au informat SUA că se confruntă cu...

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Articole relationate

    Categorii populare