spot_img
3.7 C
București
joi, decembrie 19, 2024
AcasăEconomieComert”Săracul” cu OLTCIT, dar cu o avere de 100 milioane de euro...

”Săracul” cu OLTCIT, dar cu o avere de 100 milioane de euro pe numele rudelor, din Guvernul Orban

-

Mihail Veştea a fost numit miercuri secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. de către premierul Ludovic Orban. El este vărul președintelui CJ Brașov Adrian Veștea, membru tot al PNL. A fost primar al Predealului iar numele lui este legat de numeroase afaceri dubioase.

- Reclama -

Averea lui a fost estimată de presă la peste 100 milioane de euro, dar aceasta este numele rudelor.

- Advertisement -

Retrocedările pe care le-ar fi făcut când era primarul Predealului au depășit suprafața frumoasei stațiuni de pe Valea Prahovei.

DEZVĂLUIRILE DIN JURNALUL NAȚIONAL DESPRE MIHAIL VESTEA:

- Advertisement -

Chiar dacă în declaraţia sa de avere se laudă doar cu un Oltcit, politicianul a desfăşurat afaceri de zeci de milioane de euro, toate prin intermediul soţiei, fiicei şi surorii sale. Veştea a fost anchetat în mai multe dosare privind retrocedări ilegale în Predeal, dar a scăpat de răspundere penală graţie prescrierii

Există informaţii că Mihail Veştea a retrocedat în cele patru mandate ale sale de primar o suprafaţă de teren mai mare decât cea reală a Predealului.

În ultima sa declaraţie de avere, din iulie 2016, Mihail Veştea nota două terenuri intravilane în Predeal, cu o suprafaţă totală de 5.700 metri pătraţi, pe care le împarte cu sora lui, Georgiana Ariton, dar nu se poate mândri la vârsta sa cu nici o casă. Singura lui grijă e achitarea împrumutului de 116.000 lei luat în 2005 de la BCR pentru o perioadă de 25 de ani, iar unica lui avere e un Oltcit cumpărat în 1985. Veştea a câştigat în ultimul an 58.681 lei de la Consiliul Judeţean Braşov şi 1.763 lei de la Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru Alba Iulia, o instituţie guvernamentală în care conduce sucursala din Braşov. Sărăcia lui Veştea este completată de salariul aproape onorific, de 24.865 lei, încasat de soţia Mura la Colegiul „Unirea” din Braşov. Ca să uite de lipsuri, Mihail Veştea se implică plin de entuziasm în diverse activităţi: are grijă de câteva acţiuni la Bucureşti Turism SA Bucureşti şi este membru în Asociaţia Patronală Clăbucet Predeal, Asociaţia Întreprinzătorilor 2003 Predeal şi Clubul de Ecologie şi Turism „Amicii Predealului”. Şi asta-i toată agoniseala de-o viaţă declarată de primarul timp de 16 ani al Predealului, unul din paradisurile imobiliare ale României.

Sora, soţia şi fiica, interpusele sale

Un prim semn de întrebare apare atunci când vezi că Mihail Veştea face parte din patronatul afaceriştilor din Predeal, ba chiar e în conducerea asociaţiei, dar nu şi-a declarat niciun business în oraşul-staţiune. Bărbat prevăzător, Veştea se ascunde după fustele soţiei Mura, ale surorii Georgiana Ariton şi ale fiicei, Andreea Veştea. Cele trei doamne din viaţa pauperului Veştea deţin Forcel Com SRL, firmă din Predeal care administrează Cabana Poiana Secuilor, preluată în anul 2002 de la Ionel Goidescu, şi el primar al Predealului, între 2008 şi 2012. (…) Pârtia de schi Veştea, Cabana Cioplea Vechi, primul teleschi şi primele trambuline, Cabana Poiana Secuilor, Cabana Creasta Cocoşului şi încă un hotel în construcţie, toate aparţin familiei Veştea, prin intermediul femeilor din viaţa politicianului.

Avere de 100.000.000 de euro

Un extras de Carte Funciară din februarie 2013 ne arată şi mai bine care este situaţia materială reală a lui Mihail Veştea. Fiica sa, Andreea Veştea, încheia în  în calitate de proprietar o serie de antecontracte de vânzare-cumpărare cu Predeal Development SRL Bucureşti pentru mai multe terenuri, cu suprafeţe cuprinse între 947 şi 10.242 metri pătraţi. Pe baza acestor antecontracte, firma din Bucureşti a pus garanţie hectarele ce urmau să fie preluate de la Veştea şi a luat de la HVB Bank România SA câteva credite fabuloase: unul de 10 milioane de dolari, un al doilea de 24.685.000 de dolari şi altul de 23.712.500 de dolari plus 15 milioane de euro. Evident, cele 25 de milioane de euro şi 48,5 de milioane de dolari înseamnă doar o parte din valoarea terenurilor ipotecate. Practic, dacă punem la socoteală cabanele, pârtiile, hotelul şi celelalte proprietăţi, putem estima în dreptul familiei Veştea o avere uriaşă, de circa 100 de milioane de euro. Din modestie, neglijenţă sau alte considerente de bună credinţă, politicianul nu a trecut nimic din acestea în declaraţia de avere. Era şi greu de făcut acest lucru, din moment ce terenurile au fost luate efectiv cu japca de la adevăraţii proprietari, o familie de octogenari din Braşov care şi acum îşi caută dreptatea în instanţe.

Tranzacţii cu un colos imobiliar

Dincolo de valorile uriaşe trecute în documentele Andreei Veştea, este interesantă şi firma căreia i-a vândut terenurile. Predeal Development SRL face parte din grupul Avrig 35, cel mai mare imperiu imobiliar din România, şi a fost înfiinţată în 2009 de americanul Alexander Hergan, având ca asociaţi Central Eastern European Real Estate Shareholdings BV (CERES) şi Oceanis International BV. Cele două offshore-uri controlează circa 50 de firme imobiliare în România. În 2007, patrimoniul Avrig din România era evaluat la peste un miliard de dolari. Compania care deţine în Bucureşti cea mai înaltă clădire din ţară, Tower Center International din Piaţa Victoriei, s-a extins, iată, şi în Predeal, prin achiziţionarea terenurilor deţinute de familia lui Mihail Veştea.

În iunie 2015, Forcel Com SRL, firma fostului primar Mihail Veştea, a fost scutită de la plata impozitelor la bugetul local prin semnătura actualului edil, Liviu Cocoş. Societatea a beneficiat de un ajutor de minimis în vederea scutirii la plată a majorărilor de întârziere, în sumă de 80.859 lei, reprezentând 76.981 lei majorări impozit clădiri şi 3.878 lei majorări impozit terenuri. Un gest de mărinimie între doi primari ai Predealului, un fost care deţine practic oraşul şi un actual protector al acestuia.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img