spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.8 C
București

Sărăcia lovește Franța

În Franța, gradul de sărăcie în rândul populației este în creștere. Din ce în ce mai multe persoane sunt nevoite să trăiască din resurse foarte puține. Ultimele date publicate de Institutul Național de Statistică și Studii Economice sunt alarmante. Peste 9 milioane de francezi aveau venituri lunare sub pragul sărăciei la nivelul anului 2021, adică 60% din venitul mediu. La nivelul cifrelor se observă că cel mai mult au de suferit femeile și copiii, transmite RFI.

Asociațiile care vin în ajutorul persoanelor aflate într-o situație precară și-au înmulțit semnalele de alarmă. Unele au ajuns în situație de a-i refuza pe cei care au nevoie de alimente de bază pentru a supraviețui de la o lună la alta. Mame singure, pensionari care nu mai au pe nimeni și trăiesc izolați, angajați cu salarii foarte mici la care se adaugă după pandemie și studenți sunt printre cei mai afectați. Femeile și copiii sunt primele victime ale sărăciei.

De exemplu, Secours catholique a ajutat anul trecut peste un million de francezi. Printre aceștia, 25,7% mame singure, 20% cupluri cu copii. „Mamele își exprimă cu tărie sentimentul de sacrificiu, ne spun că, chiar dacă nu mănâncă, trebuie să găsească ceva pentru copiii lor”, spune Adelaide Bertrand, delegată generală la Secours catholique, citată de AFP.

Același lucru este valabil și pentru Restos du Cœur, o asociație cu mare tradiție în Franța. Familiile monoparentale, în special mamele cu copii, au reprezentat un sfert dintre cei primiți anul trecut, în proporție de 21%. Asociația a înființat un program special pentru a sprijini pe cei ai căror copii au sub trei ani. A primit aproximativ 110.000 de copii de această vârstă în 2022, număr care se așteaptă să crească cu aproape 15% în acest an.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare