spot_img
0.5 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriSancțiunile împotriva Ungariei doar un foc de paie

Sancțiunile împotriva Ungariei doar un foc de paie

-

Ungaria a devenit miercuri al doilea stat european, după Polonia, care este sancționat prin activarea articolului 7 al Tratatului UE pentru nerespectarea statului de drept. Măsura poate duce chiar la pierderea dreptului Ungariei de a vota în chestiuni decizionale care privesc UE. Procedura, decisă prin vot în plenul Parlamentului European (PE) de la Strasbourg, se anunța a fi însă una de durată, cu șanse reduse de a fi pusă în practică, transmite Radio France.

- Reclama -

Europarlamentarii reuniți în Franța, în sediul de la Strasbourg al PE, au decis, prin vot, cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă și 48 de abțineri, să dea unda verde activării articolului 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei. Ungaria devine astfel prima țară din UE sancționată în acest mod, printr-o procedură demarată de PE.  Polonia a primit la finalul anului trecut o pedeapsă similară, pentru aceeași abatere, nerespectarea statului de drept, însă procedura de atunci a fost inițiată de Comisia Europeană.

- Advertisement -

Concret, însă, ce i se impută Ungariei? Așa cum a reieșit și din luările de poziție de marți din PE, Guvernul de la Budapesta condus de Viktor Orban este blamat pentru atacul asupra universităților (cazul Universității Central Europene, finanțată de miliardarul George Soros și a a cărei activitate e serios amenințată de schimbările legislative ale Guvernului Orban), e vorba despre persecutarea presei crtice la adresa Executivului ungar, despre amenințările și legile care dezavantajează ONG-urile care susțin drepturile minorităților și pe cele ale refugiaților. Sunt aspecte care au fost amintite marți de către raportorul PE pe dosarul Ungariei, care nu s-a sfiit să reclame și faptul că oamenii din Guvernul actual ungar s-au îmbogățit din banii europenilor.

Evident, Viktor Orban a fost foarte nemulțumit de toate aceste acuzații. ”Știu ca deja v-ati decis deja si ca ne veți sancționa. Să știți însă: nu condamnati doar un Guvern, ci o națiune” a spus Orban, care consideră că PE a luat o decizie abuzivă.

- Advertisement -

Lucrurile sunt clare așadar: ca și în cazul Poloniei, procedura de activare a articolului 7 supranumit „opțiunea nucleară” își va urma cursul, un curs care se anunță însă a fi unul extrem de lent, anevoios și, destul de probabil, foarte greu de pus în practică.

”Măsura nu înseamnă că Ungaria va fi penalizată imedat, însă deschide ușa către sancțiunile care vor urma. De asemenea, Ungaria primește în mod oficial un avertisment pentru că a încălcat valorile Uniunii Europene”, explică Deutsche Welle.

Concret, de ce articolul 7 este atât de greu de pus în practică? Cel mai important impediment este acela că, pentru a fi sancționată spre exemplu cu ridicarea dreptului de vot în cadrul UE, votul statelor membre trebuie să fie unanim pentru aplicarea acestei pedepse. Dacă fie și un singur stat se opune, Ungaria nu poate fi sancționată. De altfel, Polonia, și ea vizată de aceeși măsură, a reacționat deja spunând că este alături de Ungaria.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img