Salvini vrea anticipate în toamnă

Matteo Salvini, şeful partidului italian de extrema dreaptă Liga, doreşte organizarea de alegeri legislative anticipate la toamnă pentru a înlătura guvernul lui Giuseppe Conte, acuzat că „nu are idei clare” şi că „se opune libertăţii întreprinzătorilor”, informează luni AFP.

Italienii sunt deja chemaţi să voteze în toamnă – data nu a fost încă stabilită – în alegeri regionale (în urma cărora vor fi desemnaţi preşedinţii mai multor regiuni) şi pentru a se pronunţa prin referendum cu privire la reducerea numărului de parlamentari.

„Le cerem alegătorilor să se pronunţe (şi) asupra unui guvern care să rămână la putere cinci ani şi care să aibă idei clare”, a declarat Salvini într-un interviu publicat luni în cotidianul La Stampa, aparţinând grupului Fiat. „Acest guvern ideologic, care se opune libertăţii întreprinzătorului şi a celei religioase, şcolilor şi spitalelor private trebuie să plece”, a insistat liderul Liga, care a scăzut în sondaje de la începutul crizei coronavirusului, care a făcut ca imigraţia – principalul cal de bătaie al extremei drepte italiene – să treacă în plan secund.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Articole relationate

    Categorii populare