Săbii și bare metalice găsite în mașinile cu care suporterii polonezi veneau la București

Jandarmii bucureșteni au depistat săbii, bare metalice și bâte de lemn în mașinile cu care mai mulți suporteri polonezi se deplasau către București pentru a participa la meciul de fotbal pe care naționala țării lor îl va susține în fața selecționatei României.

„La filtrul instituit la ieșirea de pe Autostrada A1, jandarmii bucureșteni au depistat mai multe materiale interzise: arme albe și materiale pirotehnice în mașinile cu care suporterii polonezi se deplasau spre stadion”, potrivit paginii de Facebook a Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

În urma acestui control, aproximativ 60 de suporteri polonezi au fost opriți pentru alte verificări.

Naționala de fotbal a României întâlnește vineri, la ora 21,45, pe Arena Națională, echipa Poloniei, adversara sa din Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018.

Peste 1.000 de jandarmi acționează pentru asigurarea ordinii publice în apropierea Arenei Naționale. Aceștia vor fi sprijiniți de șase ofițeri de poliție polonezi specializați în gestionarea competițiilor sportive cu grad ridicat de risc, care au misiunea de a facilita dialogul și transmiterea principalelor mesaje ale autorităților române.

Totodată, peste 2.000 de polițiști au fost mobilizați în contextul acestui meci de fotbal, Direcția Generală a Poliției Municipiului București precizând că este catalogat cu grad de risc ridicat pe linia ordinii publice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Oficiali americani spun că războiul din Iran se va prelungi până în toamnă

    Statele Unite și alte câteva țări se așteaptă ca...

    Când e bine să îl suni pe Trump

    Cel mai bun moment pentru a-l suna pe președintele...

    UK a refuzat să trimită nave de război pentru a ajuta la deblocarea Strâmtorii Hormuz

    Regatul Unit a refuzat să-și trimită navele de război...

    OCDE a venit la București cu un program de creșteri masive de taxe și impozite

    România trebuie să continue ajustarea fiscală în următorii ani,...

    Articole relationate

    Categorii populare