Să râdem cu Ministerul român al Afacerilor Externe: „România a participat la cel de-al VII-lea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană, desfășurat la Luanda în perioada 24–25 noiembrie 2025.Secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, a condus delegația României la această reuniune de nivel înalt, organizată cu ocazia aniversării a 25 de ani de cooperare bi-regională UE–UA. Summitul a fost co-prezidat de președintele Angolei, João Lourenço, și de președintele Consiliului European, António Costa, cu participarea unor lideri și oficiali de rang înalt din ambele continente”, spune un comunicat al MAE.
Ce a spus România că poate să facă pentru Africa: România este pregătită să sprijine noi inițiative în agricultură, energie verde, digitalizare, AI și sănătate, consolidând proiectele existente și extinzând cooperarea tehnică cu partenerii africani.De asemenea, au fost subliniate programele tradiționale prin care România sprijină dezvoltarea Africii:• burse pentru studenți africani, • proiecte de digitalizare a școlilor și dezvoltare IT,• participarea la misiuni internaționale de menținere a păcii.
Comentariile sunt de prisos. Africa a fost o țintă a lui Ceaușescu pentru schimburi economice, un continent cu multe resurse. Intre timp chinezii, rușii si parțial americanii lucrează in zonă. Noi ii vom „digitaliza” si le vom introduce „inteligența artificială”. Ar fi de râs, dar e de plâns.
