S-au tras primele focuri în războiul comercial SUA-China

Au fost trase primele focuri într-o dispută care ar putea escalada într-un adevărat război comercial între cele mai mari două economii ale planetei. China a răspuns la taxele vamale majorate impuse de SUA, în valoare de miliarde de dolari, cu ameninţări de introducere a unor măsuri similare şi cu menţiunea că Beijingul nu se teme deloc de un eventual război comercial. Economiile naţionale ale celor două ţări sunt însă strâns interconectate. Cu efectul că această dispută le dăunează ambelor superputeri, arată Thomas Eder, de la Institutul berlinez Merics, de cercetare a afacerilor legate de China: „Dacă analizăm reacţia Chinei, care ar putea impune la rândul ei sancţiuni vamale la importuri americane, de exemplu la produse alimentare precum soia, sorgum sau carne de porc, atunci constatăm că astfel de măsuri vor genera inflaţie chiar în China, cu costuri mai mari suportate de consumatorii chinezi.”

Într-o prezentare simplificată, relaţia comercială americano-chineză arată de ani buni în felul următor: China realizează un surplus enorm în urma schimburilor comerciale cu SUA. În 2016, la un volum total de schimburi comerciale de 700 de miliarde de dolari, surplusul comercial realizat de Beijing s-a ridicat la aproape 400 de miliarde de dolari. O parte însemnată din aceste fonduri este folosită apoi de China pentru a cumpăra obligaţiuni de stat americane, finanţând astfel bugetul SUA.

Cele mai importante relaţii bilaterale din lume

A devenit între timp un clişeu: SUA şi China au cele mai importante relaţii bilateriale din lume. Summiturile sino-americane sunt numite de aceea şi „G2”. Dar nu este o relaţie prea bună între superputerea tradiţională SUA şi cea în tot mai amplă devenire China, care este tot mai influentă pe plan economic, militar şi politic, ceea ce sporeşte serios încrederea de sine a Beijingului. Nu putem să nu ne amintim în acest context de constatarea istoricului şi strategului grec Tucidide, care spunea în urmă cu 2500 de ani, referindu-se la rivalele de atunci Atena şi Sparta: „Când o putere nouă ameninţă cu înlocuirea unei vechi puteri, războiul este inevitabil”. Dar să sperăm că Beijingul şi Washingtonul vor evita deznodământul lui Tucidide.

Rivalitatea dintre SUA şi China este evidentă: în ultimul raport privind strategia de securitate naţională publicat în decembrie, guvernul american vorbeşte de „revenirea concurenţei între marile puteri”. Deja în acest document de strategie este explicat motivul introducerii taxelor vamale de penalizare a Chinei: furtul masiv de proprietate intelectuală americană. Dar problema este şi mai adâncă – pe pagina a doua a documentului amintit se scrie: „China şi Rusia reprezintă provocări la adresa puterii, influenţei şi intereselor Americii. Ele încearcă să submineze securitatea şi bunăstarea Americii.” Mai mult, China şi Rusia ar vrea să creeze o lume opusă valorilor şi intereselor americane.

Topul Riscului în 2018 şi concurenţa sistemelor

Poate de aceea firma de consultanţă în materie de risc politic Eurasia Group a plasat China pe locul 1 în topul celor mai importante riscuri ale anului 2018, cu titlul „China iubeşte vidul”. Autorii trimit la discursul şefului statului chinez Xi Jinping la cel de-al 19-lea congres al Partidului Comunist, în toamna trecută: el şi-a anunţat cu acea ocazie ambiţia de a face China până în 2050 prima putere mondială socialistă modernă. China trebuie să ajungă în mai puţin de trei decenii printre primele state ale lumii sub aspect „politic, cultural, etic, social şi ecologic”. Xi le-a recomandat şi altor ţări să adopte „modelul chinez”. Concurenţa sistemelor, între ordinea liberal-democratică a Occidentului şi capitalismul de stat chinez, este în plină desfăşurare. Şi asta într-o perioadă în care America condusă de Donald Trump pare să se retragă din anumite părţi ale politicii mondiale – de aici acel vid (de putere) pomenit de grupul Eurasia. Aspect în care China a înregistrat deja succese: plusul de simpatie de care beneficia SUA faţă de China pe plan mondial se topeşte văzând cu ochii – în anumite state din Orientul Mijlociu, America Latină şi chiar Europa, China este acum mult mai populară decât America, potrivit unui studiu al centrului de cercetare PEW din august 2017.

State în care China este mai bine văzută decât SUA

China, la cel mai înalt nivel al puterii ei

„China sub Xi Jinping a ajuns la cel mai înalt nivel al puterii ei în vremurile moderne”, constată Michael Kovrig, de la Crisis Group, în dialog cu DW. „Iar restul lumii nu a înţeles încă exact amploarea acestui fapt”. Vecinii Chinei sunt deja neliniştiţi după ce Beijingul şi-a extins major capacitatea forţelor armate şi după ce s-a poziţionat ferm în regiuni de potenţial conflict, precum Marea Chinei de Sud, Marea Chinei de Est şi faţă de India. Fostul diplomat Kovrig nu crede însă că China vrea să răstoarne actualul sistem internaţional. Dar China se va implica mult mai activ în influenţarea acestui sistem, a dreptului internaţional şi a instituţiilor globale. Iar China vizează extinderea sferei sale de influenţă în Asia de nord-est. Kovrig aruncă o privire în viitor la modul în care Beijingul şi-ar putea realiza acest obiectiv: „Mai întâi prin măsuri economice, prin greutatea majoră a economiei chineze. Ulterior şi prin mijloace militare, geopolitice şi de securitate. Iar aici se poate ajunge la un conflict cu structura de securitate deja consolidată a SUA.” Riscul izbucnirii acestui conflict tocmai a crescut prin numirea lui John Bolton în funcţia de consilier al preşedintelui Trump în chestiuni de securitate naţională. Bolton este cunoscut pentru susţinerea deschisă a unor lovituri militare preventive împotriva Coreei de Nord.

Taiwanul, un subiect fierbinte

Retorica se ascute şi într-un alt dosar sensibil: Taiwanul. Pe 16 martie Donald Trump a semnat documentul „Taiwan Travel Act”. Deja din titlul actului se vede potenţialul exploziv: scopul legii este „sprijinirea vizitelor bilaterale între demnitari din SUA şi Taiwan la toate nivelurile”. Este o încălcare a aşa-numitei politici adoptate în 1979 privind principiul „unei singure Chine”. Pe atunci, SUA şi-au întrerupt relaţiile diplomatice cu Taiwanul, pentru a le relua pe cele cu Beijingul. Ca urmare, cei cinci mari demnitari taiwanezi – preşedintele, vicepreşedintele, premierul, ministrul de Externe şi cel al Apărării – nu au putut călători niciodată la Washington. Reciproc, nici liderii americani nu aveau voie să se întâlnească cu omologii lor taiwanezi.

Thomas Eder de la institutul Merics a observat că partea americană „a sprijinit persoane în administraţie care şi-au declarat de-a lungul carierei simpatia pentru Taiwan.” Reacţia chineză nu a întârziat, iar preşedintele Xi Jinping a folosit cuvinte dure la discursul din 19 martie în faţa Congresului partidului său. Într-un atac verbal la adresa Taiwanului democrat, Xi a avertizat că orice tentativă de a diviza patria chineză „sunt sortite eşecului” şi vor fi condamnate de istorie. Xi Jinping are o viziune în care, într-un final, Taiwanul va fi reunit cu China, crede expertul Crisis Group Kovrig. „În mod normal, viziunea este prezentată în termeni paşnici”, adaugă Kovrig, care trimite la numeroasele programe menite să apropie Taiwanul economic şi cultural de China.

Pe drumul mătăsii către dominaţie

Putere economică sporită este vizată şi prin Iniţiativa Drumul Mătăsii, cunoscută şi sub numele One-Belt-One-Road, pe scurt OBOR. Este vorba de măsuri gigantice de infrastructură în regiunea din apropierea Chinei, care să pregătească drumul pentru extinderea comerţului şi a schimburilor economice în regiune. Kovrig crede că acesta este un alt instrument prin care China îşi extinde neobosită dominaţia în regiune. Kovrig conchide că relaţiile americano-chineze sunt pline de riscuri. Dar: totul „depinde de modul în care se comportă diverşii jucători şi de cum reacţionează la acţiunile celorlalţi”.