S-AU FINALIZAT LUCRĂRILE LA NOUL COMPARTIMENT DE TERAPIE INTENSIVĂ AL SPITALULUI JUDEȚEAN DIN SVEVERIN

Lucrările de amenajare a unui nou compartiment de Terapie Intensivă în Spitalul de Urgență din Drobeta Turnu Severin au fost finalizate.

În următoarele zile, noile saloane vor fi dotate cu aparatură medicală și mobilier, achiziționate cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți și pregătite să primească până la 15 pacienți, în actuala situație de urgență.

„Mulțumesc încă o dată, pentru gestul lor de solidaritate, firmelor de construcții și materiale de construcție, dar și Băncii Transilvania, companii care s-au implicat la inițiativa mea în realizarea acestei investiții, vitale în această perioadă grea pentru noi toți. Continuăm lupta împotriva acestui virus, cu toate forțele și resursele pe care le avem la îndemână, încercăm pe cât posibil să limităm răspândirea lui și ne dorim ca noile dotări realizate în cadrul spitalului să rămână doar pentru cazurile curente”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    UDMR: Mureșan poate ajunge premier doar cu ajutorul PSD

    Liderul grupului deputaților UDMR, Csoma Botond, afirmă că formațiunea...

    Articole relationate

    Categorii populare