S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, a anunțat oprirea unității 1 a centralei, din lipsă de apă cauzată de secetă.

″Unitatea 1 a CNE Cernavodă va fi oprită controlat și deconectată de la Sistemul Energetic Național în dimineața zilei de 28 iulie 2026. Unitatea 1 va fi oprită controlat din cauza nivelului foarte scăzut, fără precedent, al Dunării, cauzat de seceta severă, în baza procedurilor centralei aplicabile în situații de secetă severă″, a transmis compania. Oprirea survine ca urmare a celor mai recente prognoze emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA).

″În situația în care anumiți parametri asociați nivelului scăzut al Dunarii se apropie de limitele de exploatare admise, cu respectarea procedurilor și standardelor de securitate nucleară, experții centralei nucleare aplică măsurile operaționale necesare pentru menținerea marjelor de siguranță, inclusiv decizia de a opri o unitate sau chiar ambele, dacă situația actuală nu se modifica″, a explicat SNN.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Primarul liberal al Orșovei in război cu liderul PNL Mehedinți Virgil Popescu

    Domnule Virgil Daniel Popescu, ați fost ministrul Energiei, ați...

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Articole relationate

    Categorii populare