spot_img
2.4 C
București
vineri, decembrie 27, 2024
AcasăAnalizeS-a creat Alianța Național Țărănistă

S-a creat Alianța Național Țărănistă

-

Avocatul Radu Ghiță a anunțat luni crearea Alianței Național Țărăniște.

- Reclama -

Cu mulți ani în urmă, în 1991, în ziua în care am împlinit 18 ani, am decis să mă alătur unui proiect politic, determinat de personalitatea covârșitoare a lui Corneliu Coposu. Am avut deosebita onoare, ca la 23 de ani, să reprezint acel partid în Camera Deputaților, Parlamentul României, fiind deputat de Arad între 1996-2000. Timp de 10 ani am fost alături de acel proiect politic. Din 2001, acel partid a decis că prezența mea era în plus, iar drumurile s-au despărțit. Eu însă am rămas fidel principiilor promovate de Corneliu Coposu, iar acum a venit momentul ca să pun umărul ca aceste idei să reapară în spațiul politic românesc. Pentru mine a venit momentul să aplic conceptul de creștinism social și la rândul meu, să dau înapoi ceva din ceea ce am primit. Am învățat ce înseamnă morala creștină, democrația adevărată, dreptatea socială și patriotismul luminat, de la mulți oameni excepționali, începând cu Corneliu Coposu și continuând cu Nicolae Ionescu-Galbeni, Ion Diaconescu, Constantin Dudu Ionescu, Remus Opriș, Vasile Lupu și mulți alții. Împreună cu vechea echipă a organizației de tineret a acelui partid, am fondat Alianța Național Țărănistă, o structură politică modernă, care vine să umple un necesar politic al actualei Românii. Sub simbolul electoral ȚĂRĂNIȘTII, începem azi, încrezători, construcția politică a normalității de care România are atâta nevoie, a scris Ghidău pe facebook.

- Advertisement -

Comunicat

Pe 11 noiembrie 1995 se stingea cel care și-a închinat întreaga viață României și luptei pentru democrație, Corneliu Coposu. A fost o pierdere grea atât pentru spiritul democratic renăscut după 1989 cât și pentru formațiunea fondată de Corneliu Coposu, Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat, care a dispărut în mai puțin de cinci ani din prim planul politicii românești, din acel partid nemairămânând astăzi aproape nimic.

- Advertisement -

De-a lungul întregii sale cariere politice, Corneliu Coposu a susținut cu tărie dezideratul lăsat cu limbă de moarte de Iuliu Maniu, în închisoare: ”Nu lăsa partidul să moară”.

Astăzi, la 24 de ani de la dispariția lui Corneliu Coposu, a venit momentul ca moștenirea ideologică a celor care au făcut Marea Unire să fie din nou reprezentată pe scena politică românească.

Acum este singura data când vom face apel la numele înaintașilor noștri. Nu dorim sa le confiscam memoria, ci doar sa le continuăm lupta, ancorați în prezent, cu speranță în viitor.

Astăzi lansăm Alianța Național Țărănistă, ca o continuare directă a marilor principii și idei ale înaintașilor noștri.

Am fondat această structură deoarece atât noi, fondatorii Alianței Național Țărăniste, cât și foarte mulți alți români, nu ne regăsim în inițiativele și direcțiile formulate de actualele partide politice. Pentru noi toți, pentru România, a sosit momentul să avem o opțiune viabilă, echilibrată și constructivă, pentru a nu mai fi nevoiți să repetăm greșelile trecutului și pentru a elimina ideea pernicioasă a votului negativ: nu trebuie să mai fim nevoiți să votăm răul cel mai mic.

Trebuie să putem alege în fine un proiect pozitiv, cu încredere și speranță de mai bine.

Alianța Național Țărănistă își propune să reprezinte acest proiect. Alianța Național Țărănistă este o structură politică modernă, care își întemeiază activitatea pe patru principii esențiale: democrația reală, patriotismul luminat, dreptatea socială și morala creștină. Credem cu tărie că aceste principii trebuie să stea la baza unei Românii moderne, la a cărei edificare suntem deciși să contribuim.

Programul nostru, ”România pentru care luptăm”, reprezintă angajamentul nostru ferm de a contribui la reconstrucția României, după o îndelungată guvernare de stânga, marcată de nenumărate excese nedemocratice, care au afectat în mod negativ bunăstarea și încrederea tuturor românilor într-un climat politic corect, transparent și eficient.

Alianța Național Țărănistă consideră că România trebuie să revină la o stare de normalitate, caracterizată prin respectul față de lege, respectul instituțiilor față de cetățean, combaterea corupției și afirmarea identității românești în spațiul european și universal.

Corneliu Coposu susținea, cu puțin înainte de a ne părăsi: „Niciodată nu mi-am pierdut încrederea în oameni”. Avem credința, astăzi, că proiectul nostru politic va readuce România pe un făgaș pozitiv și, ceea ce este mai necesar ca oricând, că ne putem recâștiga cu toții, împreună, încrederea.

Radu Ghidău
Președinte al Alianței Național Țărăniste

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img