Rușii susțin că vor putea camufla sateliții

Corporația de stat Roskosmos a patentat o modalitate de a camufla aparatele cosmice de ”privirile” mijloacelor optice, informează agenția RIA Novosti conform Vești din Rusia.

”Invenția vizează mijloace de mascare sau camuflare, putând fi folosită pentru scăderea gradului de vizibilitate a aparatului spațial în diapazonul vizibil al spectrului”, se arată în descrierea invenției, care presupune acoperirea sateliților cu o peliculă de bule de aer, care dispersează lumina. Astfel, observat de la sol, obiectul își reduce vizibilitatea de circa zece ori.

Se intenționează camuflarea aparatelor spațiale, aflate pe orbite, la o altitudine de peste 10.000-25.000 de kilometri, unde mijloacele de radiolocație devin aproape ineficiente, motiv pentru care se folosește monitorizarea optică.

Pentru obținerea unor imagini detaliate ale aparatului cosmic și, implicit, pentru a determina rolul lui și starea tehnică a acestuia, se utilizează observatoare speciale. În Rusia, este vorba despre Centrul laser-optic Titov, din Altai, care permite monitorizarea spațiului circumterestru, în diferite intervale de lungime de undă – de la ultraviolet la infraroșu mediu. Alte țări dețin mijloace proprii de observare. Spre exemplu, telescopul american Advanced Electro Optical System Telescope, comparabil, prin posibilitățile sale, cu cel rusesc, se află în Insulele Hawaii

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Articole relationate

    Categorii populare