Rușii pot să-şi repatrieze bunuri şi capitaluri deţinute în străinătate fără a risca urmărirea penală

Parlamentul rus a adoptat vineri un pachet de legi destinate să contracareze efectele sancţiunilor occidentale asupra economiei ţării, decise după invazia în Ucraina, relatează AFP conform Agerpres.

Acest text, accesibil pe site-ul Dumei de Stat, este destinat să „crească stabilitatea economiei ruse, precum şi să-i protejeze pe cetăţeni faţă de sancţiuni”.

Sancţiuni fără precedent au fost adoptate împotriva Rusiei, antrenând o cădere vertiginoasă a rublei şi o retragere masivă a unor întreprinderi străine din ţară, între alte efecte devastatoare asupra economiei ruse.

Legea dă posibilitatea guvernului de a creşte pensiile şi salariul minim, „dacă este necesar”.

Un moratoriu asupra inspecţiilor la IMM-uri va putea fi de asemenea introdus pe 2022 şi până la sfârşitul anului 2024 pentru companiile IT. Textul introduce de asemenea un sistem simplificat de achiziţionare a medicamentelor, precum şi o listă extinsă a acestora.

Această lege prevede de asemenea o procedură simplificată de ‘buyback’, între care cumpărarea de către o întreprindere a propriilor acţiuni. Preţul acţiunilor întreprinderilor ruse fiind puternic depreciat, chiar redus la zero, aceasta le-ar permite să le cumpere cu preţuri mici pentru a se consolida.

Legea prevede de asemenea o suspendare a rambursării datoriilor pentru cetăţeni şi IMM-uri în 2022, o măsură deja introdusă la începutul pandemiei de coronavirus.

În fine, este prevăzută prelungirea unei amnistii asupra capitalurilor în vigoare de mai mulţi ani, permiţând ruşilor să-şi repatrieze bunuri şi capitaluri deţinute în străinătate fără a risca urmărirea penală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare