Rușii au câștigat bătălia pentru litiu în Bolivia invingându-i pe chinezi și Bill Gates

Uranium One Group, holdingul internațional de exploatare a uraniului din cadrul corporației de stat rusești Rosatom, a convenit împreună cu compania Yacimientos de Litio de Bolivia crearea unui complex industrial pentru extracția și producția de carbonat de litiu în Bolivia, a anunțat Kirill Komarov, director al departamentului de dezvoltare și afaceri internaționale al Rosatom, relatează Izvestia.

Rușii au câștigat bătălia pentru litiu la concurență cu mai multe companii chinezești și cu un consorțiu american din care făcea parte și Bill Gates.

„Acordul deschide noi perspective de cooperare pe termen lung între Rusia și Bolivia. Pentru Rosatom, acesta este primul mare proiect peste hotare în domeniul producției de litiu, cu investiții de aproximativ 600 de milioane de dolari”, a precizat, într-un comunicat, serviciul de presă al Rosatom.

În document, corporația de stat subliniază că Bolivia este țara cu cele mai mari rezerve de litiu din lume, iar acest lucru va oferi, la rândul său, oportunitatea de a crea un lanț de la extragerea resursei până la obținerea produsului de piață.

„Litiul se află acum pe linia de dezvoltare a economiei verzi – este un element critic pentru dezvoltarea sistemelor de stocare a energiei, care au primit deja o aplicare pe scară largă într-o serie de industrii de înaltă tehnologie”, a precizat Rosatom pe site-ul său.

Potrivit unei estimări a US Geological Survey, Bolivia are cele mai mari resurse din lume de litiu, un metal care este important din punct de vedere strategic pentru producția de baterii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare