Home Analize Rusia și o fregată invizibilă în Marea Neagră

Rusia și o fregată invizibilă în Marea Neagră

0

Forţele Navale ruse urmăresc deplasările unei fregate franceze invizibilă pe radare care se află în Marea Neagră, afirmă surse militare citate de site-ul agenţiei de presă Tass.

Fregata franceză F-714 Guépratte, din clasa La Fayette, este dotată cu rachete antinavale de tip Exocet. Nava militară de recunoaştere a tranzitat duminică după-amiază Canalul Bosfor, intrând în Marea Neagră. Nava are instalaţii de interceptare şi, potrivit Forţelor Navale ruse, este dotată cu tehnologii care limitează observarea prin radare.

Potrivit site-ului Ministerului francez al Apărării, nava Guépratte „este concepută pentru a participa la misiuni de colectare a informaţiilor înaintea unei intervenţii militare”.

„Fregata franceză a fost observată traversând Strâmtoarea Bosfor, iar acum îi urmărim direcţia. Chiar dacă nava are tehnologii de reducere a vizibilităţii pe radare, acestea sunt limitate, dat fiind că Marea Neagră este un spaţiu relativ mic”, a declarat o sursă militară citată de agenţia Tass.

Ad

Exit mobile version