Rusia sfidează America cu Nord Stream 2

Gazoductul rusesc Nord Stream 2 va fi pus în funcţiune înainte de sfârşitul anului 2020, în ciuda sancţiunilor americane împotriva companiilor asociate construcţiei sale, a dat asigurări vineri ministrul rus al energiei, Aleksandr Novak, citat de France Presse, transmite Agerpres.

„Înainte de sfârşitul lui 2020, Nord Stream 2 va fi pus în funcţiune”, a declarat Novak jurnaliştilor.

Preşedintele american Donald Trump a promulgat o lege săptămâna trecută ce impune sancţiuni companiilor asociate construcţiei Nord Stream 2 şi unui alt gazoduct rusesc, TurkStream, considerând că aceste lucrări vor creşte dependenţa europenilor de gazul rus şi astfel întăresc influenţa Moscovei.

Aceste sancţiuni au fost condamnate de Germania, principalul beneficiar al Nord Stream 2, precum şi de Uniunea Europeană, care denunţă o „ingerinţă” americană în afacerile europene.

Aproape finalizat, Nord Stream 2 ar trebui să dubleze livrările directe de gaz natural rusesc spre Europa de Vest trecând pe sub Marea Baltică pentru a ajunge în Germania.

Prima consecinţă a sancţiunilor: compania elveţiană Allseas, responsabilă pentru instalarea conductelor, a anunţat deja că îşi suspendă participarea la proiect în aşteptarea „clarificărilor”.

Potrivit lui Novak, Rusia ar putea utiliza nava sa de instalare a conductelor la adâncime Akademik Cerski pentru a finaliza construcţia gazoductului.

Cu toate acestea, este nevoie de „pregătiri suplimentare” pentru a utiliza această opţiune şi va dura „ceva timp”, a precizat el.

Potrivit unei surse din Ministerul Energiei rus, echipamente necesare ar trebui în acest caz instalate pe navă.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a declarat deja în această săptămână că Rusia are „anumite capacităţi” pentru a termina proiectul „într-un viitor nu prea îndepărtat”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cel puțin 5 sinucideri la Comandamentul cibernetic al SUA

    Cel puțin cinci sinucideri au fost înregistrate într-o lună...

    Un nou scandal cu inteligența artificială: Meta a piratat o altă companiei

    Meta a anunțat miercuri că unul dintre modelele sale...

    Piața Mircea din Drobeta Turnu Severin își schimbă fața

    Comercianții din primul tronson al Pieței Mircea din Drobeta-Turnu...

    Trump întâlnire cu sponsorii: El trebuie să câștige viitoarele alegeri

    Președintele SUA Donald Trump, în timpul unei întâlniri private...

    Fostul ambasador ucrainean in SUA pus sub acuzare pentru îmbogățire ilegală

    Fostul viceprim-ministru al Ucrainei, fost ministru al Justiției și...

    Articole relationate

    Categorii populare