Rusia: Persoanele care s-au însănătoșit de Covid-19 continuă să răspândească virusul timp de 90 de zile

Persoanele care s-au însănătoșit de Covid-19 continuă să răspândească virusul o perioadă destul de îndelungată, a avertizat șefa Rospotrebnadzor (Protecția consumatorului, n.r.), Anna Popova. Potrivit spuselor sale, în Rusia, această perioadă a fost calculată la 48 de zile, iar peste hotare, la 90 de zile, relatează RBK conform Vești din Rusia.

O persoană care a făcut Covid-19, boala provocată de noul coronavirus, poate reprezenta un pericol pentru cei din jur încă 90 de zile, pentru că ea continuă să răspândească virusul SARS-CoV-2, a declarat Anna Popova.

”Avem astfel de observații, s-au făcut și peste hotare, iar concluzia este că o persoană vindecată răspândește virusul timp de maxim 90 de zile. Observațiile noastre indică, în prezent, până la 48 de zile în Rusia, iar, în străinătate, se ajunge și la 90 de zile”, a spus ea la ședința Prezidiului Academiei de Știință a Rusiei.

Popova a precizat că purtătorul de virus poate să nu prezinte nici un fel de simptome. ”O persoană poate să nu prezinte simptome, să aibă sângele curat și toți indicatorii în regulă, dar tot răspândește virusul, din nas”, a explicat ea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dovada că Miruță de la Apărare/USR a fost membru PSD. De 2 ori

    Radu Dinel Miruță, în prezent ministru al Apărării, a...

    Bloomberg: Războiul din Orient lovește Ucraina

    Utilizarea la scară largă a rachetelor Tomahawk pentru a...

    Ungaria consideră industria alimentară sector strategic

    Industria alimentară va continua să reprezinte un sector important...

    Războiul din Orient lovește Moët Hennessy Louis Vuitton și alte companii de lux

    Acțiunile companiilor globale de lux precum Moët Hennessy Louis...

    Vučić: Europa va avea parte de iad

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi că, dacă...

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile lui Trump conform cărora Cuba va fi următoarea sa țintă

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile președintelui american Donald...

    Articole relationate

    Categorii populare