Rusia NU vrea retragerea trupelor occidentale din Afganistan/ CE ZIC AMERICANII

O eventuală retragere a trupelor străine din Afganistan ar avea „consecințe imprevizibile” asupra situației militare din țară, a avertizat joi reprezentantul special al Kremlinului pentru Afganistan, Zamir Kabulov.

„Nu este momentul ideal pentru retragerea din Afganistan a soldaților străini, inclusiv a soldaților americani”, a declarat Kabulov agenției TASS, preluate de AFP.

„Situația de securitate în țară se deteriorează, iar forțele afgane nu sunt în măsură să reziste singure opoziției armate”, a explicat el. „Ținând cont de situația actuală, o plecare grăbită a militarilor străini ar avea consecințe imprevizibile și ar anula complet puținele progrese realizate în ultimii ani”, a continuat oficialul rus.

Potrivit lui Kabulov, numărul total de extremiști din nordul Afganistanului este de circa 15.000 și există pericolul ca ei să încerce să se extindă pe teritoriul statelor vecine din Asia centrală.

Reprezentantul Rusiei a reafirmat joi că țara sa este gata să coopereze în privința Afganistanului cu Statele Unite și cu NATO. Marți, Moscova a anunțat că va găzdui la jumătatea lui februarie o reuniune internațională privind problema afgană cu reprezentanți ai statelor din regiune, dar fără participare occidentală.

Generalul american John Nicholson, comandatul operatiunilor militare din Afganistan a declarat intr-o audiere in Comisia pentru servicii militare din Senatul american că Rusia şi-a înteţit sprijinul deschis și acoperit pentru talibani, cu scopul de a compromite Statele Unite si Alianta Nord Atlantica. In Afganistan se mai afla 8400 de militari americani, iar de la retragerea trupelor mai multor tari NATO, pozitiile talibanilor s-au întarit si ar fi nevoie de citeva mii de soldati din tarile aliate pentru a fi intarita pozitia fortelor militare afgane. Generalul Nicholson a mai spus si ca de anul trecut, Rusia şi-a schimbat pozitia fata de talibani şi le ofera legitimitate spunind ca ar fi de fapt luptatori impotriva militantilor ISIS, invitindu-i la intilniri la Moscova despre viitorul Afganistanului la care nu au participat si reprezentati ai guvernului afgan. In opinia generalului american versiunea Moscovei despre talibani este „complet falsă”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare